Florentino Perez a demisionat din functia de presedinte al celui mai bogat club din lume, Real Madrid, dupa trei sezoane in care spaniolii nu au cucerit nici un trofeu. Locul sau va fi luat de Fernando Martin.

Dupa aproape trei sezoane fara vreun trofeu cucerit, inevitabilul s-a produs. Florentino Perez, presedintele care in sase ani i-a inventat pe "galactici" si a transformat Realul in cel mai bogat club din lume, a demisionat. "Dupa ce am schimbat mai multi antrenori, cred ca singurul lucru care a mai ramas de facut este sa schimb presedintele", a declarat Perez, recunoscind ca mutarea se doreste a fi socul de care are nevoie Realul pentru a-si reveni. "Noi am facut o echipa de mari jucatori pentru care sint singurul responsabil: i-am crescut prost. Am actionat ca un tata care ofera tot ce-i mai bun copiilor sai si ii induce in eroare. Sint singurul vinovat. As fi dorit sa le inoculez mai bine notiunea de efort, faptul ca trebuie sa muncesti in fiecare zi pentru a-ti cistiga locul", a mai precizat Perez. Fotoliul sau a fost ocupat de un om de incredere, Fernando Martin, care va continua proiectul.

Cel mai bogat club din lume

Pe linga alcatuirea unei echipe de "galactici", care insa a dominat fotbalul timp de doar doi-trei ani, marea realizare a lui Perez este depasirea lui Manchester United in clasamentul celor mai bogate cluburi, alcatuit de Deloitte Football Money League. Astfel, dupa sezonul 2004/2005, in care a avut incasari de 186,2 milioane de lire sterline, gruparea din Madrid i-a depasit pe "diavolii rosii".

Transferuri de 422 de milioane de euro

Citeste si:

In cele aproape sase sezoane cit a condus pe Real, Florentino Perez

s-a remarcat prin transferurile rasunatoare, dar si prin usurinta cu care a schimbat antrenori. Astfel, sase tehnicieni au stat pe banca madrilenilor in aceasta perioada, cel mai prolific fiind, de departe, Vicente del Bosque. Adus ca intermediar, acesta a stat patru sezoane, dintre care trei cu Perez presedinte. Del Bosque s-a dovedit a fi si cel mai bun tehnician, Real cucerind cu el pe banca sase dintre cele sapte trofee aduse in "era Perez": doua campionate, un titlu in Liga Campionilor, o Cupa Intercontinentala, o Supercupa a Spaniei si una a Europei.

Doar Supercupa Spaniei din 2003 nu a fost cistigata cu el pe banca. Sirul de antrenori care i-au urmat lui Del Bosque au insemnat tot atitea deziluzii: Queiroz, Camacho, Garcia Remon, Vanderlei Luxemburgo si Lopez Caro. Mai impresionant este bugetul de transferuri din cei sase ani, in care au fost adusi, pe rind: Figo, Zidane, Ronaldo, Beckham, Robinho sau Cassano. In total, Perez a cheltuit 422 de milioane de euro.

"Nu ma intereseaza"

Demisia lui Perez a stirnit reactii diverse. "Perez a plecat din galaxie", a titrat "Marca", in timp ce "As" a concluzionat: "Final trist", iar "Gazzetta dello Sport" a anuntat sec: "Perez pleaca". Pe de alta parte, daca emblema clubului, Raul, s-a aratat afectat de aceasta despartire, un alt veteran, Roberto Carlos, intrat de mult timp in dispute cu Perez, a declarat: "Mi-e indiferent daca pleaca".