FRF a tras cu gloante oarbe in ancheta privind transferul rapidistului Bratu in Turcia. Gica Popescu a plecat in Italia, cluburile implicate in scandal nu s-au prezentat, iar fratii Becali au venit fara documente. FRF va pasa cazul procuraturii.

Alarmata de neregulile aparute in presa in cazul transferului atacantului Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, care se afla si pe masa FIFA, Federatia Romana de Fotbal (FRF) i-a chemat ieri la Casa Fotbalului pe toti cei implicati pentru a aduce noi documente. In timp ce Rapid si Tractorul, club de la care a fost adus Bratu in Giulesti, nu au dat curs initiativei federale, primul care s-a prezentat la apel a fost impresarul Victor Becali. "In primul rind, la acea vreme nu eram agent de jucatori. In al doilea rind, nu am semnat nici un contract. In al treilea rind, nu reprezentam firma ca agent", s-a disculpat Victor Becali, sustinind ca va furniza documente numai organelor fiscale.

Cu o ora mai devreme decit era programat, a aparut si Ioan Becali. Rezultatele, aceleasi. "A fost o etapa cind am fost agent de jucatori si am primit un comision de 125.000 de dolari, iar ca presedinte al clubului Rapid am luat 500.000 de dolari. Sint sase luni de cind nu mai sint agent si nu mai vreau sa fiu. Voi trimite actele prin care sa demonstrez comisionul luat. Daca Rapid nu s-a plins, inseamna ca totul e in regula", a sustinut Becali. Aflind ca risca o amenda, fostul impresar a raspuns ironic: "Pai spuneti cit? Ca am masina plina de bani. Sa va dau si amenda ca poate nu aveti bani la FRF si plec. Care-i problema?", sustine Becali ca ar fi spus in fata comisiei. In schimb, Gica Popescu a lipsit de la FRF, motivind oficial prin faptul ca nu este in tara.

FRF, ignorata

In urma audierilor, federatia a decis ca Victor Becali nu are nici o implicare in acest caz, iar Giovanni, va trebui sa dovedeasca prin acte contabile sumele de bani pe care pretinde ca le-a primit. In ceea ce priveste cazul in sine, toate partile implicate vor mai fi convocate la o noua audiere, urmind ca in doua-trei saptamini sa se intocmeasca un raport provizoriu. "Este inacceptabil ca Rapid, Tractorul si Gica Popescu nu s-au prezentat. Daca nu vor veni nici data viitoare, vor suporta rigorile regulamentului. Dupa raportul final, vom sesiza si organele de Justitie. In tot acest timp informam insa FIFA si UEFA", a declarat directorul pe probleme internationale, Florin Prunea.

Citeste si:

Totul a plecat de la Tractorul

Scandalul transferului atacantului Florin Bratu a luat amploare dupa ce presedintele Tractorul Brasov, Paul Enache, a reclamat la FIFA ca nu a primit intreaga grila de formare-promovare a jucatorului. Bratu a jucat la echipa de sub Timpa un sezon, 2000-2001, dupa care a venit la Rapid, via Electromagnetica, de unde a luat calea Turciei in septembrie 2003. Potrivit documentatiei trimise de echipa de la Bosfor la forul international, rezulta ca brasovenii au incasat aproximativ 20.000 de dolari, in august 2005.

Problema a constituit-o insa diferenta dintre ceea ce au declarat ca au incasat rapidistii si ceea ce sustin turcii ca au platit. In concordanta cu actul depus la FIFA de Galatasaray, formatia turca a virat pentru transferul lui Bratu, in total, 2.750.000 de dolari, din care gruparea de linga sine recunoaste doar 1.750.000 de euro. Traseul banilor a fost insa unul atipic. Fostul impresar Gica Popescu a incasat initial un milion de dolari, dupa care alti 600.000 de dolari, pentru Rapid, Ioan Becali a primit 500.000 de dolari, in timp ce giulestenii au primit direct doar aproximativ 650.000 de dolari.

Presati de ancheta FIFA, cei doi fosti impresari s-au disculpat pe rind. Mai intii, Gica Popescu a negat tot. Ulterior a vorbit despre milionul de dolari primit drept comision nu numai pentru transferul lui Bratu, ci si al lui Ovidiu Petre si al lui Gabriel Tamas, "inregimentati" in aceeasi perioada. Ceea ce nu se specifica insa in actele turcilor. A treia varianta oferita de Popescu a fost aceea ca in perioada respectiva nici macar nu era agent de jucatori, ceea ce il invinuieste si mai tare avind in vedere implicarea sa efectiva in transfer.