Dupa ce a aflat ca echipa nationala ar putea sa nu mai evolueze in Romania din cauza stadioanelor proaste, presedintele LPF a declarat ca oficialii fotbalului ar trebui "sa-si traga un glont in cap" daca se va ajunge in aceasta situatie.

UEFA lucreaza la stabilirea unor criterii pe baza carora stadioanele sa fie clasificate pe stele, dupa modelul existent la hoteluri. Ieri, in sedinta Comitetului Executiv al FRF, directorul Viorel Duru a facut o informare cu privire la situatia infrastructurii autohtone, concluzia fiind ca majoritatea arenelor abia daca ajung la doua stele, fapt ce l-a alarmat pe Dumitru Dragomir. "Am auzit ca echipa nationala s-ar putea sa nu mai joace in Romania, pentru ca nu avem nici un stadion competitiv in perspectiva preliminariilor Euro-2008. Nici unul din tara nu indeplineste conditiile!", a declarat presedintele LPF.

Ironii la adresa Nasului

Intrebat cum o sa fie cind Romania va juca in alta tara meciurile de pe teren propriu, Dragomir a spus: "Ar trebui ca toti cei care am fost in conducerea fotbalului si a acestei tari sa ne tragem cite un glont in cap. O sa fim de risul omenirii daca nu am putut sa facem in 15 ani macar un stadion, unul singur, pentru echipa nationala. Am fi primii din lume. E posibil asa ceva? Nu ne cere nimeni norme pentru selectionata Ligii; o sa jucam la Poplaca sau la mine, la Balcesti". Dragomir l-a ironizat si pe Mircea Sandu, care i-a spus ca un om de afaceri l-a informat ca va investi 100 de milioane de dolari in patru stadioane din Romania: "Era o propunere, dar eu de propuneri din astea, din strainatate, sint satul. Tot aud ca vin americanii, insa cind vin, vin pe interes, ca sa ne ia fabricile, bancile, paminturile, dar si atunci le iau si fug cu banii".

"UEFA s-ar putea supara"

Citeste si:

Directorul de licentiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a confirmat ca situatia este grava, dar a tinut sa precizeze ca Dragomir a exagerat. "UEFA inca lucreaza la brosura cu criterii, clasificarea stadioanelor pe stele urmind sa fie fezabila din 2010. Nu am primit inca nici un avertisment de la UEFA, dar este bine ca se face o dezbatere publica, pentru ca nu este exclus sa se ajunga pina acolo. Situatia e grea, iar investitiile necesare sint mari. Conform studiului facut de Pricewaterhouse Coopers, pe cind ne gindeam sa gazduim CE 2012, era nevoie de 800 de milioane de euro pentru modernizarea a opt stadioane, ceea ce spune multe", ne-a declarat Duru.

Oficialul FRF a completat ca poate stadionul din Ghencea ar putea ajunge la trei stele, cu conditia sa-si refaca gazonul. "Pe bucati, sint lucruri bune, dar per ansamblu stam prost. Degeaba s-a schimbat gazonul pe «Lia Manoliu», daca nocturna nu are 1200 de lucsi, iar scaunele nu sint conforme", spune Duru.

Divizia A ramine neschimbata

In urma protestelor facute de conducerile echipelor care inca mai joaca in Cupa UEFA, FRF a decis ieri sa amine modificarea calendarului competitional solicitata de selectionerul Victor Piturca. "Nu se joaca mai devreme returul. In primele sapte etape, nu se umbla la calendar, apoi, in functie de rezultatele Rapidului, se poate modifica. Steaua nu joaca in Cupa Romaniei, insa Rapid da, si, daca ajunge in finala Cupei Romaniei, se perturba un pic finalul de campionat", a declarat Dragomir, precizind ca Steaua si Rapid primeaza in acest moment chiar si in fata nationalei.

Victor Piturca solicitase ca returul campionatului sa se incheie pe 14 mai, asa cum se intimpla in tarile participante la CM din Germania, pentru ca nationala sa poata fi sparring-partner. Dupa negocieri cu reprezentantii cluburilor, s-a ajuns la compromisul ca ultimul meci din competitiile interne sa aiba loc pe 24 mai, insa modificarea calendarului competitional in acest sens se va produce abia dupa ce Steaua si Rapid vor iesi din Cupa UEFA. Tot ieri au fost aprobate modificari la Regulamentul privind transferul jucatorilor.