Directorul general al Complexului Sportiv National "Lia Manoliu", Constantin Miclea, a declarat ca echipele Steaua si Dinamo ar putea sa nu dispute meciurile de pe teren propriu pe Stadionul National din cauza intarzierii lucrarilor la suprafata de joc.

In returul sezonului 2005-2006, programul de pe teren propriu al formatiilor Steaua si Dinamo se suprapune in etapele a XVI-a (Steaua - FC Arges; Dinamo - Otelul Galati), a XXVII-a (Steaua - CFR Cluj; Dinamo - FC Vaslui) si a XXIX-a (Steaua - Jiul; Dinamo - FC National). Daca pentru partida din etapa a XVI-a cazul ar putea fi rezolvat prin disputarea partidelor in zile diferite, problemele apar in celelalte etape. Conform regulamentului, meciurile din ultimele sase runde se disputa in aceeasi zi si la aceeasi ora.

Vicepresedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Boc, a precizat ca in cazul in care cele doua grupari nu se vor intelege ca una dintre ele sa joace pe alta arena, LPF va lua o decizie in acest sens. Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Danilescu, a spus ca gruparea sa va incerca sa ajunga la un acord cu Steaua. In replica, directorul executiv al clubului Steaua, Valeriu Argaseala, considera ca problema este la rivalii de la Dinamo, si nu la clubul sau. "Noi avem contract, Dinamo nu stiu daca are. Oricum, problema e la ei, nu la noi, pentru ca avem niste clauze clare in contract si noi stabilim programul", a explicat Argaseala.