Contestat de tot mai multe voci, Mircea Sandu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, a iesit la rampa. Miercuri, a „convocat" ziaristii la o conferinta de presa sub pretextul prezentarii programului oficial al nationalei, dar cu scopul de a contra acuzatiile care i se aduc. In aceeasi zi, pe site-ul oficial al federatiei a aparut un comunicat in care sint amintite si enumerate realizarile forului sub comanda lui Mircea Sandu. Dar nu si cele personale. Actul oficial incepe intr-un stil „amical", cu o trimitere directa spre contestatarii lui Mircea Sandu: „In istoria de 95 de ani a FRF, perioada 1990 – 2004 a fost cea mai prolifica. Cu toate acestea, ciclic, mai ales in pauza competitionala de iarna, FRF este atacata". Punctul forte al perioadei amintite sint cele 4 calificari la turneele finale, obtinute in perioada 1994 – 2000, adica in trecut, in timp ce prezentul celor doua campanii ratate a fost uitat. In respectivul comunicat, contestatarii Nasului sint pusi la punct in stilul inconfundabil al fotbalului romanesc: „Cine are dorinta sa conduca destinele federatiei trebuie sa-si depuna candidatura la Adunarea Generala de alegeri din anul 2006". Adica Mircea Sandu nu vrea anticipate.

Buget de avarie la FRF

O alta problema interesanta si delicata, atinsa in comunicatul de presa, este bugetul federatiei. Punind in practica transparenta pacalita atita timp, Mircea Sandu a dat publicitatii sumele repartizate reprezentativelor. In top conduce, cum era si normal, prima reprezentativa si echipa de tineret (950.000 de euro – din care numai 250.000 reprezinta salariul lui Piturca), urmate de juniori (300.000 de euro), fotbalul feminin (150.000 de euro) si cel din sala (100.000 de euro). Cum in comunicat se specifica faptul ca aceste sume, adunate, reprezinta 40-45% din bugetul federatiei, rezulta ca forul condus de Mircea Sandu se bazeaza pe maximum 3,75 milioane de euro pe an, adica mai putin decit cluburile din virful Diviziei A. Nici capitolul investitii nu este uitat, in comunicat aproximindu-se la 10 milioane de euro suma cu ajutorul careia s-a realizat Casa Fotbalului si Centrul de la Mogosoaia. Iar la rind asteapta parcul auto, toate insa cu fonduri de la UEFA si FIFA.

Citeste si:

FRF doneaza banii moldovenilor

Amicalul dintre Romania si Moldova, programat pe 20 aprilie, mai are o singura necunoscuta, locul unde se va disputa. Cel mai probabil, Moldova va fi gazda, desi nici vecinii nostri nu au o situatie mai fericita in problema stadioanelor. „Locul disputarii meciului nu este stabilit. Problema este insa ca Stadionul Republican din Chisinau nu corespunde exigentelor", a declarat Nicolae Cebotari, secretarul Federatiei Moldovenesti de Fotbal. Insa, daca partida se va disputa in Basarabia, sint puse sub semnul intrebarii cele 50% din incasari care urmau sa fie donate sinistratilor din tarile asiatice afectate de cutremur.