Managerul general al formatiei campioane a declarat, intr-o conferinta de presa, ca nu va pleca de la Steaua si spera ca nici tehnicianul Oleg Protasov sa nu paraseasca gruparea din Bulevardul Ghencea, desi sustine ca sansele in privinta acestui ultim aspect sunt minime.

"Vreau sa clarific ultimele zvonuri, nu plec de la Steaua, chiar daca Oleg este posibil sa plece. Eu sper sa ramana, stiu ca sansele sunt minime, deoarece este un antrenor foarte valoros. Experienta si cunostinetele mele vreau sa le pun in slujba Stelei. Chiar daca as primi o oferta nu as pleca, cel putin deocamdata. Am avut o sansa unica in viata, de a activa la clubul pe care l-am iubit de copil si trebuie sa-mi platesc datoria, iar eu inca nu mi-am platit-o. Am avut si scurtcircuite in cariera mea, unul major, dar ma bucur ca multi suporteri au trecut peste asta. ", a spus Stoica.

Stoica a demintit informatiile conform carora s-ar fi certat cu presedintele Marius Lacatus. "Nu m-am certat cu Marius Lacatus, nu ma ocup de problemele economice si administrative, ci de cele sportive. Colaborez cu el, Lacatus este numarul 1. Nu am vrut niciodata sa fiu numarul 1, nici in perioada de 10 ani cand am lucrat la alt club", a afirmat Stoica.

Mihai Stoica a recunoscut ca sufera atunci cand se gandeste ca Oleg Protasov ar putea pleca. "N-am o stare de spirit extraordinara atunci cand ma gandesc ca este posibil sa ma despart de Protasov. Daca Oleg va pleca, il va inlocui un om in care am incredere deplina. Eu ma atasez de oamenii cu care colaborez si pentru mine este o mare lovitura faptul ca Oleg ar putea pleca. Imi doresc din toata inima sa ramana. Am mai trait sentimentul asta in cei 14 ani de cariera, sunt situatii neplacute, dar asta este viata. Sper ca jucatorii sa nu fie afectati. Este imposibil sa nu fie marcati", a adaugat Stoica.

Managerul general a subliniat ca jucatorii stelisti s-au atasat foarte tare de Protasov. "Desi au lucrat o perioada scurta cu Protasov, s-au atasat foarte mult de el, pentru ca este un om deosebit. Vorbeam cu cel mai vechi colaborator al nostru, care este de 35 de ani aici, masorul Dumitru Neagu, care spunea ca in toata cariera lui, a intalnit un singur antrenor care se apropie de Protasov ca fel de a fi, Pisti Covaci. Este o satisfactie mare, Covaci a fost o figura marcanta, poate cea mai importanta in fotbalul romanesc de acum cateva decenii, iar el il apropie pe Oleg de Covaci", a completat Stoica.

Stoica a recunoscut ca a fost singurul care a stiut de oferta primita de Protasov de la Dnepr. "Am fost singurul care am stiut, numaram zilele pana la finalul turului si asteptam sa ramana un secret. Tocmai din Ucraina s-a aflat de interesul echipei care l-a lansat. Nu discut despre situatia lui familiala, la aceasta situatie s-a adaugat si oferta de la Dnepr, iar ghinionistii suntem noi. Daca va pleca, o va face pentru ca trebuie sa plece. El a avut de ales intre Steaua si Dnepr si a ales Steaua. Poate probleme lui se vor rezolva, dar sunt sanse mici", a mentionat oficialul stelist.

Mihai Stoica a mai spus ca a fost suparat pe Protasov atunci cand a aflat ca are o oferta. "Prima oara am fost suparat pe el cand s-a gandit serios la aceasta oferta, dar egoistul eram eu. Este greu sa refuzi echipa din orasul unde te-ai nascut, unde te-ai format si unde te-ai lansat. Nu puteau si astia sa aiba rezultate bune... Poate daca se bateau la titlu cu Sahtior si Dinamo Kiev nu mai era situatia asta", a concluzionat Stoica.


Despre autor:

ProSport

Sursa: ProSport


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.