Antrenorul Stelei s-a intilnit cu Gigi Becali, caruia i-a spus ca doreste sa semneze cu formatia ucraineana Dnepr, locul lui urmind sa fie luat de Cosmin Olaroiu. Urmatorul inlocuit ar putea fi Mihai Stoica.

Programata pentru a doua jumatate a lunii decembrie, dupa meciul Stelei de la Berlin, din Cupa UEFA, intilnirea dintre Oleg Protasov si Gigi Becali a avut loc, ieri, ucraineanul anuntindu-si patronul despre intentia de a parasi gruparea din Ghencea: "99%, voi pleca dupa meciul cu Hertha Berlin. Vreau sa ma intorc acasa", i-ar fi spus primul, conform unor persoane prezente la discutie. Varianta a fost confirmata si de secundul Stefan Stoica: "Am incercat sa vorbeasc cu el, sa-l fac sa se razgindeasca si sa ramina, insa n-am reusit sa-i schimb decizia". In replica, patronul de culise al Stelei a precizat: "Daca Oleg va pleca, atunci, viitorul antrenor va fi Olaroiu".

Suporterii nu-l vor pe Olaroiu

Dupa ce a fost dat afara de la Steaua, in urma cu trei ani, si de la Timisoara, acum trei saptamini, refuzind, in plus, oferta lui Gigi Becali in vara, Olaroiu nu este dorit de fanii Stelei, care si-au aratat nemultumirea pe site-ul suporterilor. "Nu-l vreau antrenor pe unul care a fost dat afara de la o echipa mai slaba ca a noastra si, mai mult, a mai fost la noi si n-a facut nici o brinza", a scris Eli-Steaua, completat de Samm: "Oli asta ma sperie rau de tot, parca vad zeci de meciuri in care Steaua abia marcheaza". "Mai bine il aduce pe Iordanescu", scrie si ovi666.

Mihai Stoica l-ar putea urma

Pe de alta parte, plecarea lui Oleg Protasov ar putea avea un efect negativ asupra lui Mihai Stoica, dupa cum a precizat Gigi Becali intr-o interventie in timpul unei emisiuni sportive. "Eu i-am spus lui Mihai ca asta se va intimpla, inca de cind l-a adus pe Protasov. I-am spus: 'Nu va sta mai mult de un sezon. Daca e slab si n-are rezultate, il dam noi afara, daca face performanta, ii fac cei din Ucraina oferte, iar acolo sint mai multi bani>>", a afirmat patronul Stelei, care a sustinut ca nu-i va cere tehnicianului ucrainean despagubirile stipulate in contract: "Daca echipa este pe primul loc in campionat si se califica in primavara europeana, iar Protasov vine la mine si-mi spune ca are oferta din Ucraina si ca vrea sa plece, n-am nevoie de despagubirile de 150.000 de euro. Adica, omul are performante, iar eu ii dau amenda?". Totusi, Gigi Becali a negat varianta despartirii de Mihai Stoica.

Nici un cumparator pentru laptop-ul Stelei

Dupa ce Fiscul a scos la licitatie bunuri ale unor cluburi precum Poli Iasi, Otelul Galati sau Gloria Buzau, astazi este rindul Capitalei sa intre in colimatorul ANAF. In urma evaluarii celor trei bunuri pe care le mai detine Asociatia Fotbal Club Steaua, datoare cu peste 400 de miliarde de lei vechi, Directia Finantelor Publice a Sectorului 6 va scoate la licitatie astazi, la ora 11.00, un calculator, o imprimanta si un laptop apartinind asociatiei. Banii proveniti din vinzarea bunurilor ar acoperi insa o infima parte a datoriei, atit timp cit cele trei obiecte au fost evaluate la 160 de milioane de lei vechi. Chiar si in aceste conditii, pina ieri dupa-amiaza nu se inscrisese nimeni pentru participarea la licitatie. "Noi asteptam pina la finalul programului", ne-a precizat inspectorul sef al Finantelor Publice din Sectorul 6, Dorina Vasile. In privinta marcii, "Steaua", cesionata asociatiei de Gigi Becali, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Bucuresti, Cristian Stoian, ne-a declarat ca spera sa fie evaluata pina la sfirsitul anului. O situatie similara s-a inregistrat la Iasi, nici la a doua licitatie nimeni nefiind interesat de mobilierul clubului.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.