Fanii din Elvetia au lansat un boicot national la adresa produselor traditionale turcesti, dar cei mai loviti sint producatorii kurzi din Tara Cantoanelor

Boicotarea produselor apartinind unei anumite tari reprezinta modul cel mai eficient de protest fata de anumite atitudini si practici ale statului sau ale poporului in cauza, aceasta forma de riposta fiind una dintre putinele care nu pot fi controlate. In Romania, astfel de initiative se afla inca in stadiu incipient, prima frustrare nationala, cauzata de infringerea nationalei in ultimele secunde ale meciului de fotbal de la Copenhaga, transformindu-se acum doi ani intr-un primitiv potop de invective si amenintari la adresa arbitrului elvetian Urs Maier si a familiei sale. Saptamina trecuta a fost rindul elvetienilor sa se simta loviti in mindria nationala, invinetita de pumnii si picioarele primite de la suporterii turci dupa barajul pentru CM 2006, de la Istanbul.

Victimele colaterale

Suparati din cauza respectivelor violente, suporterii din Tara Cantoanelor au lansat un boicot national la kebab, dar si la alte produse culinare traditionale turcesti. Fanii si-au anuntat, prin intermediul Internetului, hotarirea de a boicota orice produs culinar turcesc vindut in Elvetia si au reusit sa stringa un numar-record de simpatizanti.

Totusi, conform economistilor elvetieni care au comentat pe marginea succesului acestei forme de protest, majoritatea restaurantelor si a fast-foodurilor unde se pregateste traditionalul kebab sint detinute de kurzi, si nu de turci.

Mai mult, Murat Karayilan, proprietarul kurd al lantului de fast-fooduri Joker Grill din Elvetia, sustine ca actiunea de boicot este cu totul nedreapta: "Peste 90% din totalul restaurantelor unde se pregateste kebab, in aceasta tara, sint detinute de kurzi si este evident ca noi am tinut cu echipa Elvetiei in confruntarea cu Turcia", a spus el.

De la Coca-Cola la Mecca-Cola

In urma cu o saptamina, suporterii lui Dinamo au lansat un apel similar impotriva Bulgariei, din cauza retinerii unor colegi in aceasta tara. "Fara zacusca din Bulgaria, fara castraveti la borcan, pasta de tomate sau compoturi si gemuri bulgaresti!", indemnau fanii dinamovisti, martea trecuta. Cel mai mare prilej de boicot l-a reprezentat insa razboiul din Irak.

Printre multe altele, un afacerist francez de origine tunisiana, din Paris, a lansat pe piata, cu destul succes, Mecca-Cola, alternativa sa la racoritoarele americane, in timp ce, peste Canalul Minecii, doi britanici musulmani au produs si scos la vinzare Qibla-Cola.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.