Meciul a fost organizat pentru Kassandra Rotariu.

Echipa Steaua '86 a castigat, sambata, turneul organizat in Sala Polivalenta in scopul strangerii de fonduri pentru operatiile fiicei adoptive a lui Iosif Rotariu, Kassandra, impunandu-se in fata "Generatiei de Aur", scor 5-3, intr-o finala la care au asistat 3.500 de spectatori.

Golurile Stelei '86 au fost marcate de Lutu (3), Rotariu si Piturca. Pentru invinsi au marcat Ganea (2) si Mihali.

Finala a fost arbitrata de fostul tenisman Ilie Nastase si de presedintele Consiliului de Administratie al FC Steaua, Valeriu Argaseala. Al treilea arbitru al turneului a fost presedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam.

In semifinale, Steaua '86 a trecut de nationala jurnalistilor, cu scorul de 3-1, iar Romania a invins nationala artistilor, scor 6-0.

La un moment dat, in echipa Romaniei au evoluat trei portari, Bogdan Stelea intre buturi, Rica Raducanu si Florin Prunea pe teren. In finala, la scorul de 3-3, galeria Stelei a inceput sa ii scandeze numele lui Rica Raducanu si sa-i ceara sa intre pe teren.

Iosif Rotariu a jucat atat pentru Generatia de Aur cat si in echipa Stelei pe parcursul turneului

In timpul meciului Generatia de Aur - nationala artistilor, cantaretul Pepe a fost ironizat de fanii Stelei, care i-au cerut sa o ierte pe Oana Zavoranu si au scandat numele acesteia, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, dupa finala turneului castigatorul concursului "Vocea Romaniei", Stefan Stan, a sustinut un moment artistic.

Fondurile incasate cu ocazia evenimentului de sambata seara vor fi donate familiei Rotariu pentru a fi folosite la urmatoarele operatii de care are nevoie micuta Kassandra.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.