Cu mai putin de o luna inainte de data alegerilor pentru presedintia FRF (21 noiembrie), lupta electorala devine din ce in ce mai dura. A fost mai intii demisia lui Cristian Bivolaru, acuzat de Mircea Sandu de tradare si lipsa de performante profesionale. Ieri a fost rindul lui Dumitru Dragomir sa faca o mutare importanta, presedintele Ligii Profesioniste facindu-i o vizita lui Sandu la sediul FRF. Mitica a stat aproape doua ore si jumatate in biroul Nasului, dupa care "la vorbitor" s-a prezentat Iuliu Muresan, presedintele lui CFR Cluj. Sustinator declarat al lui Mircea Sandu, ardeleanul a stat si el aproape o ora in biroul numarul unu de la FRF. Surse din FRF sustin ca discutiile s-au axat pe strategia alegerilor.

Nasu’ vrea garantii

Din totalul de 313 voturi care pot fi exprimate la Adunarea Generala, cea mai mare parte revine esaloanelor inferioare. Pe linga cele 16 cluburi din Divizia A voteaza 48 din liga a doua, 126 din "C", 41 de asociatii judetene, tot atitea de juniori, 35 de voturi apartin celor de la Comisia de Fotbal in sala, iar fotbalul feminin are dreptul la 6 voturi. Majoritatea celor din teritoriu sint de partea lui Mircea Sandu, dar Nasul vrea sa fie sigur si de aceea incearca sa-si procure cit mai multe garantii. Cum aproape fiecare club profesionist are cite un "satelit" in diviziile inferioare plus relatii in judet la celelalte grupari, influentele venite din Divizia A pot deveni decisive.

Citeste si:

Craciunescu se teme doar de abuz

In agitatia provocata la FRF de iminenta primelor alegeri la care Mircea Sandu are un contracandidat cu faima pare sa fie prins si Ion Craciunescu. Seful Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost convocat de Mircea Sandu pentru o sedinta care va avea loc miine, pretextul oficial al reunirii parind sa fie problemele de arbitraj aparute in ultima vreme in Divizia A. Craciunescu a anticipat ca se pot ivi si alte complicatii pentru el si a facut un pas inaintea lui Mircea Sandu: "Pot fi demis numai printr-un abuz", a spus seful arbitrilor. El a incercat ieri, intr-o conferinta de presa, sa demonstreze ca la meciul FC Vaslui - Otelul, din ultima etapa desfasurata in Divizia A, gazdele nu au fost private de o lovitura de la 11 metri. Craciunescu se afla intr-un razboi deschis cu Adrian Porumboiu, patronul Vasluiului fiind inca indecis in ceea ce priveste optiunea sa la votul din 21 noiembrie.