Violentele de la meciul Rapid - Steaua nu sunt singulare in peisajul fotbalului romanesc, ci doar mai mult mediatizate. In realitate, in toate galeriile din tara, dar mai ales in cele bucurestene, exista grupuri de suporteri care, desi nu arata ca niste brute, se comporta ca atare. Ca si-n pelicula "Fight Club", violenta ii face sa evadeze din cotidian, ii ajuta sa-si defuleze frustrarile si ii face sa se simta puternici. Sunt uniti de revolta impotriva autoritatilor si de ura fata de adversar, fotbalul fiind uneori doar un pretext. "Evenimentul zilei" a reusit sa stea de vorba cu unul dintre fanaticii din peluze. De profesie inginer, "Chelul din Regie", membru al galeriei dinamoviste, a lovit si a fost lovit, dar a ajuns la concluzia ca fenomenul "hooligans" trebuie stopat.

EVZ: Pana unde poate ajunge atasamentul fata de culorile unui club?
"Chelul": Sunt "caine" de mic copil, iar Dinamo a ajuns sa reprezinte pentru mine o obsesie, un fel de religie. Din aceasta cauza, nu de putine ori i-am batut pana si pe tata si fratele meu mai mic, ambii stelisti.

Pentru ce se bat galeriile echipelor adverse?
Cand vede culorile marilor rivali, un suporter fanatic e ca taurul cand vede rosu. Acum cativa ani, in statia de metrou de la Crangasi, m-a batut un vagon intreg de rapidisti. Asta nu poti sa uiti... Traiesti cu nevoia de razbunare.

Fanii marilor rivale se bat ori de cate ori se intalnesc?
Liderii galeriilor se cunosc intre ei si isi poarta un minim respect, care functioneaza ca un protocol de neagresivitate. Uneori se intalnesc, discuta, beau un sprit impreuna. In rest, esti pe cont propriu, chiar si in afara stadionului. Spre exemplu, fanii Stelei se imbraca in tricourile lui Dinamo sau Rapid si merg in zone frecventate de suporterii acestor echipe, la "interventie". Se baga in seama cu adversarii, pretinzand ca sunt din aceeasi tabara, si, in final, ii bat de ii usuca.

Citeste si:

Dar cu fortele de ordine de ce va razboiti?
Majoritatea incidentelor pornesc de la "gabori", care sunt artagosi. Daca iti lovesc un tovaras, nu-i normal sa sari sa-l aperi? Cele mai apreciate "trofee" in randul ultrasilor raman insa bannerele si fularele confiscate de la dusmani.

De ce nu pot fi stapaniti fanii violenti?
Pentru ca in sanul fiecarei galerii exista grupuri care se vor independente. Fiecare vrea sa se impuna, sa fie mai smardoi. Pustii de liceu sunt cei mai periculosi, fiindca epateaza, sunt uniti si au tupeu cu carul. Multi actioneaza insa si sub influenta bauturilor alcoolice.

Cum crezi ca se poate stopa acest fenomen?
Inca de acum cativa ani, la Dinamo am propus constituirea unor grupuri de cate 50 de suporteri, fiecare cu un lider care sa-i aiba inregistrati nominal si sa raspunda de ceilalti. Din cauza luptelor interne, s-a renuntat la proiect. Asta ar trebui facut, pana nu-i prea tarziu.