Echipa feminina de floreta a Romaniei a castigat joi seara medalia de argint la Campionatele Mondiale de scrima de la Leipzig, fiind invinsa in finala probei de Coreea de Sud. Team-ul "tricolor", din care au facut parte Cristina Stahl, Roxana Scarlat, Cristina Ghita si Andreea Andrei, a fost intrecut cu scorul de 20-19, la tusa decisiva.

Medalia de bronz a revenit reprezentativei Frantei, care a dispus in finala mica de Ungaria, cu 45-33. Tara noastra a fost calificata direct pe tabelul de 16, in semifinale floretistele noastre trecand de Ungaria, cu 35-29, iar in sferturile de finala impunandu-se, cu scorul de 23-21, in fata "squadrei azzurra", Italia fiind detinatoarea titlului lumii. In competitie au fost inscrise 19 team-uri.

Din nefericire, ieri, echipele noastre de spada feminin si sabie masculin nu au mai repetat performanta de joi seara, ambele fiind intrecute in primul meci de pe tabelul de 16 de catre Germania. De altfel, conform site-ului oficial al FIE, echipa de sabie a Romaniei, alcatuita din Mihai Covaliu, Rares Dumitrescu, Alexandru Sireteanu, Constantin Sandu, a iesit din lupta pentru medalii dupa ce a fost eliminata de Germania, in cadrul optimilor de finala, cu scorul de 32-45. In primul tur, Romania a invins Azerbaidjan, cu 45-22, iar in reuniunea de dupa-amiaza a trecut de Polonia, cu 45-36, in cadrul turneului pentru locurile 9-16.

Citeste si:

Azi, in ultima zi a intrecerilor mondiale de la Leipzig, Romania urmeaza sa intre pe plansa cu echipa feminina de sabie, cu sanse reale de a urca pe podiumul de premiere, avand in vedere ca la editia de anul trecut, de la New York, doar un ghinion ne-a plasat pe locul patru. Amintim ca dupa ziua de joi a competitiei gazduite de Sala "Arena", cu o capacitate de 4000 de locuri, la care au participat peste 700 de sportivi reprezentand 79 de natiuni, Romania se situa pe locul patru in clasamentul pe medalii, cu aurul cucerit de Mihai Covaliu la sabie si argintul floretistelor, si pe pozitia a opta in ierarhia pe natiuni, cu 130 puncte, lider in ambele topuri fiind Franta.

Fara sa cunoastem inca rezultatul de astazi, se poate spune ca scrima neaosa este din nou pe val, dupa ce anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Atena, a inregistrat un esec usturator, Romania nereusind sa urce pe podiumul de premiere.