Ultima Adunare generala a Ligii Profesioniste de Fotbal din acest an, programata ieri la sediul din Alexandru Vitzu, nu a fost deloc una linistita. Principalul subiect de disputa intre cei 16 conducatori ai fotbalului romanesc a ramas legat de distribuirea banilor primiti de Liga din cedarea drepturilor TV.
In timp ce majoritatea cluburilor sunt multumite de impartirea in mod egal a celor 7 milioane de dolari proveniti anual, granzii fotbalului romanesc, Steaua, Dinamo si Rapid, si-au exprimat din nou intentia de a-si negocia singure acestor drepturi.

Cele trei echipe au apelat direct la justitie, chiar daca ierarhic ar fi trebuit sa se adreseze prima data unui for superior din sport, si spera cu sanse destul de mici ca de la anul sa poata face acest lucru. Reprezentantii Ligii sunt siguri ca demersul echipelor Steaua, Dinamo si Rapid nu va avea succes, in timp ce conducatorii altor formatii din Divizia A sunt ceva mai vehementi. "Este o actiune rusinoasa a celor trei. Daca nu vor sa respecte deciziile LPF, sa-si faca singure un campionat si sa joace intre ele", a declarat presedintele Gloriei Bistrita, Jean Padureanu. Totodata, oficialii LPF se lauda cu faptul ca, dupa informatiile pe care le detin, din punct de vedere al banilor obtinuti din vanzarea drepturilor de televiziune pentru campionatul intern de fotbal, se afla pe primul loc in Europa de Est.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.