Adrian Mutu a redevenit subiect pentru presa internationala. Daca pana acum era abonat la rubricile de scandal sau de monden, de sambata, cand a inscris de doua ori in poarta Cehiei, "Briliantul" si-a recastigat faima de mare jucator.

Varful de la Juventus Torino tine din nou pagina jurnalelor din Anglia fiindca victoria Romaniei impotriva Cehiei, in Grupa I preliminara pentru calificarea la Cupa Mondiala din 2006, avantajeaza trupa lui Sven Goran Eriksson.

Practic, insuccesul cehilor de la Bucuresti a marit considerabil sansele englezilor de a ocupa unul dintre cele doua locuri doi din grupe care asigura calificarea directa la Mondialul din Germania. Pentru a avea certitudinea ca merg la Cupa Mondiala, insularii trebuie sa invinga Irlanda de Nord, maine, si Austria, luna viitoare.

"Desi federatia de fotbal si Chelsea inca mai doresc sa-l vada suspendat pentru consum de cocaina, Mutu a adus Anglia mai aproape de Cupa Mondiala", noteaza "Telegraph". Publicatia citata il lauda pe "dezonoratul Mutu".

"Cehia, in genunchi"

"Asta da ironie a sortii", a declarat un oficial al federatiei engleze, care a recunoscut ca reprezentantii FA regretau, pana in urma cu doua zile, faptul ca il suspendasera pe roman doar pentru sapte luni si nu pentru doi ani, atat cat le permitea regulamentul.

Si presa din Olanda a elogiat evolutia lui Adrian Mutu si victoria Romaniei, succes in urma caruia elevii lui Van Basten aproape ca si-au asigurat primul loc in Grupa I si, implicit, calificarea la Cupa Mondiala. "Romania a pus Cehia in genunchi", a titrat agentia Voetbal.

"Imi pare rau ca n-am jucat macar la Erevan, pentru ca am fi castigat sigur", a declarat ieri eroul Romaniei in meciul de la Constanta.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.