"Mai scrieti si despre altii, ca pe noi, in saptamana asta ne-ati facut praf", aceasta era rugamintea care, in gura lui Vladimir Cohn, mare actionar la Dinamo, suna ca un ordin. Isi varsa si dumnealui naduful pe ziaristii care, violenti fiind si neavand manere, vorba lu’ nenea Iancu, tulburasera apele in scandalul iscat cu numirea si apoi neconfirmarea lui Cornel Dinu ca sef -pardon, director tehnic - peste Ioan Andone. "Scrieti despre Steaua, a continuat acelasi Valdimir Cohn, unde e patron Gigi Becali, sau despre Rapid, unde e George Copos". Sa traiti, am inteles, ne conformam!

Scandalul care se coace la Steaua s-a aprins mai demult, imediat dupa ratarea calificarii in Champions League, pohta ce-o pohtea Razboinicul Luminii, dar din care n-ajunse sa se infrupte. Scaunul lui Oleg Protasov, ucraineanul care nu vorbeste decit greceste, incepuse, inca de atunci, a se clatina si scartai din toate incheieturile. S-a pus batista pe tambal, da, dar nu de ochii si de gura lumii, ca doar n-a decazut Gigi Becali atat de jos incat sa-i pese de ce zic unii-altii, adica presa si opinia publica.

Armistitiul a intrat in vigoare doar pentru ca Oleg Protasov are un contract beton si marele oier al tarii ar fi bagat mana adanc in buzunar ca sa-i plateasca oalele sparte prevazute in contract. Dar nu numai banii au intrat in calcul, ca doar n-a ajuns domnu’ Jiji la fundul sacului, ci mai ales o iminenta despartire a sa si de Mihai Stoica, celebrul MM, presedintele executiv al ros-albastrilor. Numai ca, amanat de pe o zi pe alta, scandalul a izbucnit totusi cu ocazia unui interviu pe care Oleg Protasov l-a dat in ziarul ucrainean "Komanda".

Pare-se ca si interviul l-a dat tot in greceste si saracii ziaristi au tradus anapoda parerile antrenorului despre patronul Stelei, din care pareri ar reiesi ca Gigi Becali este un taran care gandeste simplu si primitiv, drept pentru care spune exact ceea ce gandeste. Daca ar fi sa-l credem pe Protasov, ca Gigi Becali este omul pentru care gusa si capusa sunt totuna, atunci ar trebui sa luam de buna reactia patronului stelist care a zis ca nu e deranjat de respectivele caracterizari. Ce-o fi fost, insa, in sufletul sau patritotic suta la suta, numai el stie. Si vom afla si noi, dupa etapa a 6-a, cand este programat marele derbi Steaua-Dinamo.

Un esec al stelistilor in Ghencea va turna gaz peste un foc care, cum spuneam, s-a aprins dupa returul cu Rosenborg si de-atunci incoace arde intruna, mocnit si oricand se poate transforma intr-un incendiu devastator pentru Protasov. Si nu numai pentru el! S-ar parea ca prin randurile de mai sus i-am oferit domnului Vladimir Cohn satisfactia solicitata, dar, de fapt, ne-am straduit a demonstra ca in fotbal si mai ales in culisele campionatului nostru nu este niciodata liniste si pace.

Toata lumea calareste pe un butoi de pulbere si o scanteie mica-mare se poate isca chiar si din senin. Etapa a 6-a, cea a marelui derbi, este la fel de periculoasa si pentru Dinamo, unde securea razboiului a fost vremelnic ingropata. Nu se stie, deocamdata, daca jucatorii au acceptat noile prevederi ale Regulamentului de Ordine Interioara propus de Ioan Becali si ceilalti actionari, care prevederi ii cam ardeau la buzunare.

In alta ordine de idei, se va conforma, oare, Andone si va juca, asa cum i-au "sugerat" actionarii, un 3-4-2-1, sau va continua cu mult doritul de el 4-4-2?!

La urma-urmelor, Andone este destul de stapan pe situatie si va juca asa cum va voi, dar un esec in etapa a 6-a ar putea starni ceva mai mult decat niste discutii aprinse.

Una calda, una rece pentru caini

Se aude ca trupa lui Andone va fi supusa, dupa dubla cu Everton, unui dus rece si, in compensatie, unuia cald. Dusul rece sau vestea rea ar fi reprezentat de o posibila plecare a lui Claudiu Niculescu, dupa iesirea lui Dinamo din Cupa UEFA. Si cum iesirea cu pricina poate veni mult mai devreme decat in iarna, cand Ioan Becali a zis ca numai atunci va pleca numitul Clau-gol, trebuie sa recunoastem ca presedintele executiv al "cainilor" una spune si alta fumeaza.

Dusul cald sau vestea buna ar fi revenirea in Stefan cel Mare a lui Ionel Danciulescu, al carui contract in China se incheie in noiembrie, iar Danciu-gol s-a interesat deja daca Ando il reprimeste la echipa. Raspunsul a fost, sigur ca da, afirmativ. In fine, Dan Petrescu s-a oferit sa le furnizeze dinamovistilor toate amanuntele posibile si imposibile despre Everton. Sa speram ca ele vor duce la amanarea plecarii in strainatate a lui Claudiu Niculescu.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.