Ziarul a intrat in posesia unui document important din fotbalul european

Contractul lui Adrian Mutu cu Juventus, confidential ca orice astfel de act, ar fi ajuns recent in posesia avocatilor jucatorului din Romania. Este foarte probabil ca Mutu sa fi fost obligat sa trimita documentul la Bucuresti pentru ca autoritatile sa recalculeze pensia alimentara pe care fosta sa sotie, Alexandra, o primeste de la divort pentru intretinerea micutului Mario, acum in virsta de x ani.

Nu are salariu fix

Presa italiana a scris la vremea transferului la Juventus, in mercato din iarna, ca Mutu a semnat pe patru sezoane si jumatate cu gruparea torineza, incasind anual un salariu de un milion de euro. De trei ori mai putin decit avea in Anglia, la Chelsea, si exact suma pe care internationalul roman a primit-o in primele trei stagiuni petrecute in Serie A, la Inter si Verona. Contractul "Briliantului" pe care Gazeta vi-l prezinta astazi indica insa alte cifre, mai mari decit cele publicate pina acum. Si, amanunt foarte important, salariul nu este fix, ci creste de la un sezon la altul.

Prime mari pentru Liga si Campionat

Incheiat pe 31 ianuarie 2005, chiar in ultima zi de transferuri, angajamentul a intrat in vigoare cu doua saptamini mai devreme. Daca pentru cele patru luni cit nu a avut drept de joc, fiind suspendat pentru consum de droguri, a primit o "indemnizatie minima federala", in sezonul care a debutat in week-end-ul trecut Mutu va cistiga 1,6 milioane de euro. Bani in mina, fara prime de obiectiv. Care sint stipulate explicit la un punct separat din contract. Adica, 250.000 de euro pentru cucerirea titlului in Serie A plus aceeasi suma pentru un triumf in Liga Campionilor. In total, un maxim de 2,1 milioane daca Juve ia ambele trofee in primul an.

In stagiunea 2006-2007, salariul jucatorului urca la 1,85 milioane de euro, in urmatorul va inregistra creseterea cea mai spectaculoasa, cu inca jumatate de milion. Pentru ca in ultimul an, Juventus sa-l plateasca aproape de nivelul de la Chelsea: 2,5 milioane de euro.

Mutu si Contra au iesit la restaurant

"Tricolorii" au avut parte de o surpriza din partea lui Victor Piturca. Selectionerul a impins luni ora stingerii pina la 12 noaptea. Adrian Mutu si colegul sau de camera, Cosmin Contra, au profitat si au iesit la restaurantul Trattoria din Mamaia. "Am avut permisunea domnului Piturca. M-am mirat ca nu ne-a fotografiat nimeni. Chiar am stat la vedere. Nu ne-am ascuns. Cind am ajuns la hotel a iesit un tip cu un aparat dupa o masina. Zicea ca vrea sa ne faca o poza pentru copilul sau. Cred insa ca era papparazi".


Despre autor:

Gazeta Sporturilor

Sursa: Gazeta Sporturilor


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.