"Doua goluri avans cred ca sunt de-ajuns pentru ca Dinamo sa se califice. Dinamo porneste la Nicosia cu prima sansa. Dinamo nu este o echipa cu fata europeana, dar, daca va ajunge in grupele Cupei UEFA, s-ar putea... dar e departe deocamdata de Europa", a afirmat Gica Popescu, dupa partida Dinamo - Omonia Nicosia, scor 3-1, din prima mansa a turului doi preliminar al Cupei UEFA.

Reactie negativa 'in lant>>

Imaginea unui Dinamo condus cu un gol pe teren propriu, si cat pe-aci sa fie 0-2, a lasat o impresie deplorabila asupra jocului prestat de elevii lui Andone. Nici chiar victoria cu 3-1 nu a spalat deziluziile celor care au privit meciul. Altadata, succesele erau laudate indiferent de conjunctura in care s-au produs.

Acum se vede treaba ca, o data cu venirea lui Giovanni Becali, analiza jocului a devenit mult mai importanta decat rezultatul, pentru ca, vezi Doamne, viitorul este primordial. Se stie foarte bine ca Popescu este foarte bun prieten cu Giovanni, deci declaratia sa are conotatiile unui intermediar. Giovanni l-a certat o data pe Andone, dar apoi a tacut. Pentru a nu crea valva in cadrul clubului, presedintele dinamovist a apelat la o stratagema ingenioasa, bagandu-l pe Popescu la inaintare, pentru a putea spune la o adica "uite, dom’le eu nu am spus nimic, dar vedeti, pana si Gica a observat".

In aceasta operatiune de denigrare mascata a antrenorului este implicat si Gigi Netoiu, cel care a spus putine, dar, de fapt, atat de multe: " Nu ma intrebati pe mine cum a jucat Dinamo! Intrebati antrenorul!". Peste toate acestea a venit si declaratia sincera a presedintelui LPF, Dumitru Dragomir: "Dinamo a avut sansa sa bata la cinci, sase goluri diferenta, dar s-a vazut ca nu a putut. Sunt dezamagit ca o repriza a jucat prost. Nu am vazut demult o asa repriza proasta. Dupa parerea mea Dinamo se va califica, pentru ca Omonia nu are cum sa marcheze mai mult de doua goluri. Dinamo a jucat fara cinci titulari, dar chiar si asa s-a vazut ca nu au putut sa alerge in repriza a doua. E de neinteles. Rezultatul este insa multumitor", a spus Dragomir.

Piturca a dat vina pe caldura

Tehnicianul echipei nationale a vrut sa fie galant la adresa jocului prestat de Dinamo, mentionand ca si caldura si-a pus amprenta pe jocul formatiei pregatite de Ioan Andone in meciul cu Omonia Nicosia. "La fotbal se poate intampla orice. Important e ca Dinamo a castigat astazi la doua goluri diferenta. Sa nu uitam ca e un inceput de sezon, iar caldura excesiva si-a spus cuvantul", a afirmat Piturca. Totusi, impresia generala a fost ca Dinamo nu joaca ceea ce astepta lumea.

In primavara, sefii "cainilor" sustineau sus si tare ca Dinamo are ca principal obiectiv accederea in grupele cupelor europene, iar acest obiectiv este primordial. Acum, cand dupa acest 3-1, calificarea este ca si asigurata, conducatorii din Sos. Stefan cel Mare sunt nemultumiti de joc!? este clar pentru toata lumea ca se asteapta "la cotitura" o greseala a echipei pentru a fi inlaturat "ghimpele". Adica, antrenorul.

'Becali & Popescu Sport>> trebuie sa manance

In ciuda asigurarilor date de oficialii de la Dinamo dupa finisul campionatului conform carora nu vor mai pleca jucatori importanti deoarece se vrea o echipa europeana, Claudiu Niculescu este cu bagajele facute pentru Asia. De fapt, conducerea clubului, la primul esec din cupele europene, va prinde doi "iepuri". Primul ar fi realizarea transferului lui Niculescu, acesta fiind pastrat doar cat va dura drumul in UEFA, iar al doilea, despartirea de incomodul Ioan Andone, ale carui principii lovesc in interesele financiare ale conducatorilor. Cum adica sa se opuna oricarui transfer de jucatori? Are un lot mare! Si ce? Nu trebuie sa manance si "Becali & Popescu Sport"?


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.