La Helsinki, dupa trei zile de concurs, se cunosc deja campionii mai multor probe asteptate cu sufletul la gura de spectatori. Primul "razboi" al competitiei, cel dintre Carolina Kluft si Eunice Barber de la heptatlon, i-a revenit suedezei, in timp ce proba de 100 m si-a desemnat si ea noul campion mondial.

Americanul Justin Gatlin a castigat medalia de aur in proba de 100 metri din cadrul Campionatelor Mondiale de atletism de la Helsinki.

Gatlin, cronometrat cu timpul de 9 secunde si 88 de sutimi, i-a devansat pe jamaicanul Michael Frater (10.05) si pe americanul Kim Collins (10.05). Pe urmatoarele pozitii s-au clasat Francis Obikwelu (Portugalia, 10.07), Dwight Thomas (Jamaica, 10.09), Leonard Scott (SUA, 10.13), Marc Burns (Trinidad Tobago, 10.14) si Abdul Aziz Zakari (Ghana, 10.20). Atletul jamaican Asafa Powell, detinatorul recordului mondial in proba de 100 de metri, care nu a putut participa la aceasta competitie din cauza unei accidentari, l-a felicitat pe americanul Justin Gatlin dar nu a ezitat sa comenteze ca ar fi castigat cu siguranta aceasta proba daca ar fi participat la competitia din Finlanda. "A fost o cursa superba, cu un timp foarte bun (9.88 pentru Galtin). Timpul sau de reactie nu a fost foarte bun, dar finalul cursei a fost fantastic. Il felicit pe el, dar si pe ceilalti sapte finalisti", a declarat proaspatul recordman mondial. In final, Powell a spus: "Daca as fi concurat, cu siguranta as fi castigat. De ce? Pentru ca am incredere in mine. Sunt foarte fericit ca detin inca recordul mondial", a afirmat Powell.

Kluft - din nou campioana

Desi a concurat accidentata, sportiva suedeza Carolina Kluft a acumulat 6.887 de puncte la Campionatele Mondiale de atletism de la Helsinki si si-a pastrat titlul de campioana mondiala la heptatlon, devansand-o pe atleta franceza Eunice Barber. La fel ca la Campionatele Mondiale de la Paris, Barber a obtinut medalia de argint, cu 6.824 de puncte. Medalia de bronz a fost castigata de Margaret Simpson, din Ghana (6375 puncte). Kluft, in varsta de 22 de ani, a mai obtinut, de-a lungul carierei, un titlu european (2002) si o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2004. La randul sau, Barber, in varsta de 30 de ani, a castigat cea de-a patra medalie mondiala, ea obtinand anterior doua medalii de aur (la heptatlon in 1999 si la saritura in lungime in 2003) si una de argint (la heptatlon, in 2003).

Premii fara precedent pentru medaliati

Sportivii care vor castiga medalia de aur la Campionatele Mondiale de atletism la Helsinki vor primi suma de 60.000 de dolari, la care se adauga si o prima de 100.000 de dolari, in cazul stabilirii unui record mondial. Medaliatii cu argint vor primi 30.000 de dolari, in timp ce castigatorii medaliilor de bronz vor fi premiati cu 20.000 de dolari.

La stafeta, echipa castigatoare isi va imparti 80.000 de dolari, medaliatii cu argint vor primi 40.000 de dolari, iar ocupantii locului trei isi vor imparti 20.000 de dolari.

Nicoleta Grasu lupta azi pentru o medalie

Reprezentanta noastra, Mihaela Stancescu-Neacsu, a ratat calificarea in finala probei de 800 metri din cadrul Campionatelor Mondiale de atletism de la Helsinki. Stancescu-Neacsu, care a concurat in semifinale in prima serie, a fost cronometrata cu timpul de 2 minute si 63 de sutimi. Sportiva romanca s-a clasat pe pozitia a sasea in seria de opt concurente. Romania va avea insa o reprezentanta in finalele de astazi, Nicoleta Grasu urmand sa lupte pentru o medalie in proba de aruncare a discului.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.