La un an de la victoria, i-am putea spune istorica, a triplusaltistului Marian Oprea, asupra suedezului Christian Olssen, detinator al recordului mondial, chiar pe terenul lui, marti, pe acelasi stadion din Stöckholm, elevul antrenoarei emerite Doina Anton a inregistrat prima infrangere din acest sezon in cadrul reuniunii Super Grand Prix IAAF.

Vicecampionul olimpic a fost surclasat de catre principalul rival al momentului, brazilianul Jadel Gregorio (17,48 m), in timp ce "Strutul", cum il alinta apropiatii, n-a executat decat o saritura care a masurat cu patru centimetri mai putin. Intre timp, "blondul pe arcuri" a suferit o accidentare a carei recuperare dureaza, din pacate, cam de multisor, anuntata revenire in "ovalul magic" fiind amanata, iar prezenta la Mondialele de la Helsinki, care debuteaza peste zece zile, este pusa sub semnul intrebarii.

Daca ar fi sa ne luam, insa, dupa istorie, insuccesul lui Marian este de bun augur. Olssen s-a dovedit imbatabil la Atena, la Jocurile Olimpice, unde performerul nostru s-a urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului de premiere. Cam tot asa ar trebui sa se deruleze faptele la competitia suprema din Finlanda.