Mijlocasul dreapta al lui Shelbourne, Richie Baker, are numai cuvinte de lauda la adresa Stelei, inaintea meciului programat miercuri la Dublin. "Aveam doar sase ani cand Steaua invingea Barcelona, la penalty-uri, in finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 si mi-a ramas in minte acel meci. Desi campioana Romaniei nu mai este forta de altadata, nu vom subestima echipa lui Protasov. Steaua este o echipa mare, intotdeauna a avut o superechipa. Vom avea un meci foarte greu, va trebui sa dam pe teren tot ce putem, iar daca vom obtine un rezultat bun, vom fi fericiti", a declarat Baker intr-un interviu din "Irish Times".

"Avem sperante, cred ca putem merge mai departe si vom repeta performantele de anul trecut. A fost extraordinar ce am realizat cand am eliminat pe Hajduk Split, iar sa reusim ceva similar ar fi fantastic. Trebuie sa inscriem si acasa, si la Bucuresti, asta este tot ce putem face", a incheiat jucatorul irlandez. Tot "Irish Times" noteaza ca antrenorul lui Shelbourne, Pat Fenlon, este nemultumit de faptul ca meciul de campionat, programat aseara, cu Bray Wanderers, i-a dat peste cap pregatirea jocului cu Steaua.

"Pana miercuri, nu mai avem mult timp. Ne dezavantajeaza programul, am jucat miercuri cu Glentoran, vineri cu Bray, iar miercurea viitoare intalnim pe Steaua in-tr-un meci crucial. Sper ca jucatorii mei vor sti sa faca fata presiunii", a declarat Fenlon. Joi seara, in ultimul amical disputat inaintea plecarii spre Irlanda, Steaua a invins cu scorul de 5-2, la Buzau, divizionara B din localitate, Gloria.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.