Presedintele echipei FC Timisoara, Marian Iancu, a declarat, dupa jocul cu Ajax Amsterdam, scor 1-2, ca olandezii au jucat mai bine si au meritat victoria, insa este profund dezamagit de maniera de arbitraj a brigazii italiene conduse de Paolo Tagliavento.

"Acesta e fotbalul romanesc si aceasta e rasplata pe care fotbalul romanesc o primeste pentru ca l-a ajutat pe Platini sa ajunga in varful UEFA. Arbitrul nu trebuia sa ii dea rosu lui Pantilimon, pentru ca a rupt echilibrul degeaba. Bun, ii dai rosu lui Bonfim, cu toate ca si acolo am indoieli. Maniera de arbitraj m-a facut sa simt ca nu suntem respectati. As fi vrut sa avem si noi o sansa, dar nu am avut. In ultima etapa nu mai avem ce face, pentru ca eu mizez pe un egal intre Ajax si Anderlecht. 16-imile competitiei nu se pot juca fara ele", a spus Iancu la GSPTV, potrivit NewsIn.

Patronul a recunoscut insa superioritatea gruparii antrenate de Martin Jol: "Ajax a fost o echipa mai buna, care oricum s-ar fi impus. In mare, echipa noastra s-a daruit, a incercat si putea sa ne iasa ceva sau nu. Ajax ne-a egalat poate prea devreme, la o greseala a lui Karamian. In partea a doua am mai jucat, dar pana ne-au lasat ei, pentru ca dupa aia au intrat in panica. Cred ca echilibrul s-a rupt la golul doi al lor, cand mi s-a parut ca Pantelic a plecat dintr-un ofsaid de 3 metri".

Portarul Costel Pantilimon a afirmat ca eliminarile dictate de arbitrul italian au fost eronate, dar sustine ca victoria olandezilor este meritata: "Cred ca ambele penalty-uri au fost acordate corect, dar nu insa ca si cartonasele rosii se impuneau. Am intalnit o echipa valoroasa, dar am luat al doilea gol pe un fond de relaxare a noastra si pe urma s-a intamplat ce s-a intamplat. Important era sa castigam, ca am aparat doua penalty-uri, eu si Taborda, e istorie. Atat am putut asta-seara, dar cred ca se putea si mai mult, insa consider rezultatul echitabil. De acum, ne concentram doar pe campionat".

Echipa antrenata de Ioan Ovidiu Sabau a fost invinsa pe teren propriu, de Ajax Amsterdam, scor 2-1, intr-o partida din Grupa A a Ligii Europa in care banatenii au avut doi oameni eliminati, iar batavii au ratat doua lovituri de la 11 metri, prin Suarez.

In celalalt joc al Grupei A, Dinamo Zagreb a trecut, in deplasare, de Anderlecht Bruxelles, scor 1-0, prin golul marcat de Slepicka. Dupa disputarea a cinci etape, clasamentul grupei arata astfel: 1. Ajax 11p (calificata), 2. Anderlecht 8p, 3. Dinamo Zagreb 6p, 4. FC Timisoara 2p.

In etapa viitoare, programata la 17 decembrie, FC Timisoara va evolua in deplasare, cu Dinamo Zagreb, in timp ce Ajax va primi vizita lui Anderlecht.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.