"Suntem in negocieri foarte serioase in vederea vinderii clubului Rapid catre un grup de investitori germani. Nu se pot da mai multe detalii in acest moment, pentru ca asa am stabilit cu partenerii nostri. Vanzarea clubului presupune preluarea de catre cumparatori a obligatiilor financiare pe care echipa le are fata de stat si alti creditori. Acum se desfasoara un audit la club, care va stabili aceste datorii, dar cred ca ele se vor ridica la circa 10 milioane de euro", a spus Copos, care a adaugat ca printre creditorii clubului se afla si cateva dintre firmele sale, dar acestea nu vor incasa foarte multi bani, relateaza NewsIn.
Finantatorul formatiei din Giulesti a mai afirmat ca platirea datoriilor clubului reprezinta o prioritate si tocmai de aceea pretul cerut pentru echipa va fi unul simbolic. "La finalizarea negocierilor as vrea ca pretul clubului sa fie 1 leu, in conditile in care investitiile noastre in ultimii 16 ani s-au ridicat la 30 de milioane de euro. Important e ca Rapid sa isi plateasca datoriile si sa fie gestionat de investitori mai puternici decat mine Vreau ca acestia sa aiba cel putin aceleasi performante pe care le-am avut si eu la Rapid, pentru ca inima mea va fi mereu alb-visinie".
George Copos a incheiat in luna martie a anului trecut un contract cu Fahti Taher prin care trebuia sa cedeze 80% din actiunile clubului Rapid, dar in cele din urma tranzactia nu s-a mai finalizat. In aceste conditii, 7 luni mai tarziu, Taher a sistat finantarea catre echipa, care a intrat in criza.
De atunci, Copos a mai incercat sa vanda clubul oamenilor de afaceri Jean Valvis sau Ionut Negoita, dar negocierile nu au avut succes. Discutiile cu grupul de investitori germani au inceput in luna august a acestui an.
Copos: 'Negocierile pentru vanzarea clubului sunt foarte serioase'
INTACT IMAGES/Gazeta Sporturilor/Alex Nicodim
Patronul Rapidului, George Copos, a declarat ca se afla in negocieri cu un grup de investotori germani pentru vanzarea echipei pentru suma simbolica de 1 leu, dar nemtii vor trebuie sa achite datoriile clubului care se ridica la circa 10 milioane de euro, informeaza blogul omului de afaceri.
Discutii asupra articolului "Copos: 'Negocierile pentru vanzarea clubului sunt foarte serioase'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
sa scapam odata
(1 comentariu, 14 vizualizari)
s-au data pe 2 lei, rafinarii, s-au taiat cele mai noi combinate siderugige, s-au facut cadou zacamintele de gaze si titei, ce mai conteaza un club de fotbal, mai ales ca e privat ?
