Sa ne punem un pic in pielea lui Andy Roddick... Ce poate face el, in finala la Wimbledon, pe iarba magica londoneza, in fata lui Federer? Ce poate face cind elvetianul serveste mai precis si mai curat decit el, regele neincoronat al asilor si al vitezei la prima lovitura? Sau cind temutu-i forehand e anihilat complet de altul si mai inspirat, si mai puternic? Ce reactie sa aiba cind, venind la fileu, e pasat o data si inca o data, si inca o data. Aproape in toate situatiile. La orice incearca, Federer are raspuns. Orice face, celalalt face mai bine. Nimic nu-l poate ingradi pe elvetian. Fantezia si siguranta lui ucid initiativele, reprima instinctele, molesesc ambitiile. E prea bun. Mai ales aici, pe iarba aceasta ce il ajuta cu fiecare fir ce a mai ramas pe Central sa intre tot mai adinc in istorie.

"Tipul asta e primul in lume pentru un motiv", spune Roddick. "Cred ca singura mea sansa sa-l inving intr-o zi e sa-i trag pur si simplu un pumn". Cu trofeul in brate, Roger zimbeste subtire. Stie ca e adevarat. "Imi pare rau ca a trebuit sa-l bat in finala tocmai pe Andy, pentru ca imi e simpatic", admite Roger. Pentru el insa, nu exista adversar de netrecut. Important, cel mai important, e titlul acesta, al treilea la rind. Cel care il asaza intre cei mai mari. Pe merit.

3 titluri consecutive a cistigat la Wimbledon Roger Federer (2003, 2004 si 2005), performanta pe care in era open au mai reusit-o doar Bjorn Borg si Pete Sampras. Suedezul are chiar cinci titluri la rind (1976-1980), iar americanul o data trei (1993-1995) si o data patru (1997-2000).

Citeste si:

FINALA FEMININA
Dans cu trofeul

Peste ani, cind Venus isi va fi lasat rachetele sa se odihneasca in vreun colt al garajului, acolo unde Richard le-a invatat pe fete sa-si ascunda si trofeele, ce-si va aminti ea despre finala de la Wimbledon 2005? Ca a devenit prima femeie dupa Helen Wills Moody in 1935 care cistiga titlul dupa ce a salvat o minge de meci? Ca a invins cu 9-7 in decisiv, dupa cea mai strinsa finala din era open? Ca a fost al 5-lea trofeu de Mare Slem al carierei ei, dupa o pauza de 4 ani? E clar insa ce-si va aminti lumea: sariturile ei de bucurie si tandrul dans cu tava de argint aurit oferita campioanelor.

"Eram atit de fericita. Nu m-am putut stapini. As fi putut sa sar mult mai multa vreme", a recunoscut Williams. Din tribuna, parintii Oracene si Richard priveau spectacolul cu emotie. "Am vazut-o topaind si mi-am amintit de copilaria ei, cind facea la fel pe pat. Ar fi sarit si ar fi ris la nesfirsit, incercind sa atinga tavanul cu fruntea. Mi-au dat lacrimile", a spus Richard. "Poate ca si-a pierdut increderea in ea la un moment dat, dar eu nu, pentru ca stiu ce a fost in sufletul ei. Acum ma simt extrem de implinita ca mama", a completat Oracene. Nu degeaba Venus a multumit atit de fierbinte familiei in discursul de simbata. Fara ei alaturi, totul ar fi fost mai greu. Poate chiar imposibil.