Sport 3 Iulie 2009 15:39
Antrenorul formatiei Politehnica Iasi, Petre Grigoras, a declarat, joi, in cadrul conferintei de presa in care a fost prezentat oficial, ca isi doreste sa aiba rezultate mai bune decat predecesorii sai la echipa din Copou
"Eu sunt mai egoist si vreau sa-i depasesc pe predecesorii mei de la Iasi. Ii respect mult pe domnii Ionut Popa si Cristiano Bergodi, dar eu vreau mai mult. Imi voi pastra acelasi stil spectaculos si ofensiv pe care l-am impus la Farul si la Otelul si sper ca in scurt timp sa va dati seama ca ceva s-a schimbat la echipa. Eu nu-mi schimb principiile, indiferent de echipa. Am venit cu mare placere la Poli si sper sa facem lucruri frumoase, dar pentru asta am nevoie de ajutorul tuturor", a declarat Petre Grigoras, care urmeaza sa semneze in zilele urmatoare un contract pe doi ani, informeaza NewsIn.

Petre Grigoras a venit in Copou impreuna cu trei colaboratori: Marian Dinu (antrenor secund), Dan Motei (antrenor cu portarii) si Gheorghe Avram (preparator fizic). Fostii antrenori secunzi ai lui Poli vor ramane la club, cel mai probabil urmand sa se ocupe de Poli II.

Obiectivul noului antrenor nu a fost fixat inca de catre conducere, "dar nu va fi evitarea retrogradarii, si nici prezenta intr-o cupa europeana", dupa cum a precizat presedintele de onoare al lui Poli, primarul Gheorghe Nichita. "Iasiul nu este pregatit in acest moment sa se bata pentru un loc de cupa europeana, dar nici despre retrogradare nu vrem sa mai auzim in Copou. Obiectivul il vom fixa dupa ce vom stabili lotul de jucatori, in functie de achizitiile pe care le vom face", a precizat Nichita, care s-a declarat convins ca se va vorbi laudativ in viitor despre echipa moldoveana.

Petre Grigoras a condus joi dimineata primul antrenament in Copou, iar dupa prezentarea oficiala echipa a plecat in cantonament la Poiana Brasov.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.