Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, la iesirea de la sedinta Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal (FRF) in cadrul careia s-a decis numele noului selectioner, ca Victor Piturca va fi dat afara daca nu va face performanta. "Este bine ca a fost numit Piturca, dar sa vedem daca face si performanta. Daca nu face, il dam afara, vine altul, nici o problema", a spus Dumitru Dragomir. Oficialul LPF a adaugat ca noul selectioner poate califica prima reprezentativa la CM 2006 si CE 2008 daca va avea putin noroc. "Eu am incredere in Victor Piturca, ca de altfel toti cei din Comitetul Executiv, pentru ca el a fost votat in unanimitate. Cu putin noroc, Piturca poate reusi in ambele tentative de calificare".

Presedintele clubului Rapid, Dinu Gheorghe, a afirmat ca Victor Piturca este cea mai buna alegere pentru functia de selectioner al primei reprezentative. "La momentul actual, el e cea mai buna alegere. Piturca e un antrenor tanar, in floarea varstei, care a aratat ca poate obtine rezultate bune la echipa nationala", a declarat oficialul rapidist. Tehnicianul Razvan Lucescu a afirmat miercuri ca Victor Piturca merita sa antreneze echipa nationala. "Selectionerul instalat astazi e cel care merita. El are insa o misiune foarte grea pentru ca preia echipa nationala intr-un moment mai mult decat delicat. Se pleaca la o reconstructie a nationalei in plina campanie de calificare la Cupa Mondiala din 2006 si trebuie avuta foarte multa grija. Dupa parerea mea, aceasta campanie nu este compromisa in totalitate pentru ca inca mai sunt sanse", a spus Lucescu.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.