Mircea Sandu a anuntat pentru maine, la ora 11, o sedinta a Comitetului Executiv, in care, sustin surse FRF, se va oficializa numirea lui Victor Piturca in functia de seletioner al Nationalei, functie ramasa vacanta dupa demisia lui Anghel Iordanescu. Fostul tehnician al Stelei va semna un contract pe patru ani cu federatia, avand ca obiectiv principal calificarea reprezentativei la Campionatul European din 2008. Piturca va incasa un salariu anual de aproximativ 250.000 de dolari, iar pentru o eventuala calificare la Mondialul din 2006 are promisa o prima de 350.000 de dolari. Fostul selectioner din perioada 1998-1999 a castigat batalia cu Ladislau Bölöni gratie declaratiilor sale mai optimiste si a faptului ca este liber de contract. Dupa retragerea din cursa a lui Mircea Lucescu si Gica Hagi, ambii afirmand ca vor sa continue munca la cluburile lor, fostii jucatori ai Stelei au ramas singurii candidati ai lui Mircea Sandu.

Pentru a veni la Nationala, Bölöni ar trebui sa rupa o intelegere superioara financiar cu clubul francez Rennes, cerand rabdarea federatiei pentru punerea in aplicare a unei strategii de lunga durata si costisitoare. In schimb, Piti i-a ametit pe federali promitand ca va lupta pentru aceasta calificare, pe care nu o considera compromisa in ciuda egalului inregistrat in noiembrie de "tricolori" cu Armenia. Un alt avantaj al lui Piturca a fost sustinerea totala de care s-a bucurat din partea "greilor" din fotbalul romanesc, Dumitru Dragomir, care i-a facut un lobby sustinut, Giovanni Becali, care, in ciuda relatiilor reci, l-a considerat cel mai potrivit pentru acest post, si chiar Gigi Becali, care, dupa despartirea din vara, tot il apreciaza pe tehnician.

Toti acestia au spus mai voalat sau, cazul patronului Stelei, de-a dreptul, ca Bölöni nu merita sa revina la Nationala dupa ce a plecat in vara lui 2001 pentru un contract mai bun din punct de vedere financiar. Ca niciodata, Mircea Sandu a preferat sa consulte pe toata lumea cu privire la cel mai potrivit om in fruntea "tricolorilor", semn ca Nasul vrea sa evite contestarile ulterioare. Seful FRF a dat o putere mai mare si Comisiei Tehnice, cu care selectionerul va trebui sa se consulte, iar in cazul unui esec Sandu va spune ca a avut asentimentul tuturor atunci cand l-a adus pe Piturca.

Citeste si:

Miscari de lot

Din toate declaratiile date de viitorul selectioner a reiesit clar ca acesta va fi numit in functie, in discutia cu Mircea Sandu prezentandu-i acestuia si cateva dintre ideile sale. Astfel, jucatori cazuti in dizgratia lui Iordanescu, gen Adi Ilie, Cosmin Contra sau Iulian Filipescu, plus autosurghiunitul Tiberiu Ghioane, vor reveni printre "tricolori", Piti avand chiar semnale ca Dorinel Munteanu, retras din Nationala la 36 de ani, ar fi dispus sa reimbrace tricolul primei reprezentative. Piturca i-a solicitat lui Mircea Sandu cel putin un meci amical in luna februarie, pentru a avea o idee clara inaintea jocurilor din martie, cu Olanda la Bucuresti, si cu Macedonia, la Skopje, aceasta "dubla" fiind considerata cruciala de noul tehnician in aceste preliminarii. Ca de obicei, seful FRF are la indemana turneul din Cipru, insa este posibil ca Piturca sa doreasca altceva, intrucat anul trecut, din postura de antrenor al Stelei, a contestat vehement oportunitatea acestui stagiu in Insula Afroditei, intrand chiar in conflict cu conducerea FRF, care a suspendat patru jucatori stelisti. In conditiile in care nu ii va avea la dispozitie pe Chivu si Mutu pentru aceste doua jocuri din martie, dar si din cauza altor probleme medicale sau de forma, Piti vizeaza pe o improspatare a lotului cu jucatori de la echipa de tineret, primele doua nume avute in vizor fiind Mitea si Plesan.