"Terenul va fi moale, dar se prezinta bine si cred ca ne va avantaja. In general, nu comentez arbitrajul, poate insa o sa o iau razna si atunci va fi altceva. Sper sa greseasca intentionat in favoarea noastra", a spus Balint, care a adaugat ca are emotii in fata primului sau meci in calitate de antrenor principal la o echipa din Liga I.
Antrenorul banatenilor a laudat evolutia internationalului de la FC Arges, Iulian Tames, insa a precizat ca nu va pregati un marcaj special pentru el: "Argesul a avut un parcurs bun in tur, joaca impreuna de ceva timp. Va fi un meci greu, cu o echipa care nu se baricadeaza, ci face bine ambele faze. Tames e un jucator bun, e creierul echipei, un jucator de travaliu, dar nu o sa pun santinela pe el", a spus Balint, potrivit NewsIn.
La randul sau, portarul Costel Pantilimon a spus ca echipa sa trebuie sa castige toate meciurile din acest retur de campionat: "Am avut o pauza foarte lunga, iar acum toti vrem sa castigam. Terenurile sunt bune, speram sa tina vremea cu noi. Trebuie sa nu primim gol si sa castigam toate partidele de acum inainte, ca sa fie bine".
Partida FC Timisoara-FC Arges se va disputa sambata, 28 februarie, de la ora 18:00, pe stadionul Dan Paltinisanu.
Balint: 'Sper ca arbitrul sa greseasca intentionat in favoarea noastra'
Tehnicianul echipei FC Timisoara, Gabi Balint, a declarat joi, ironic, ca isi doreste ca brigada de arbitri de la partida cu FC Arges sa greseasca intentionat in favoarea echipei sale, transmite corespondentul NewsIn.
Discutii asupra articolului "Balint: 'Sper ca arbitrul sa greseasca intentionat in favoarea noastra'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
