Tricolorii" au decolat ieri spre Olanda, unde vor isi vor juca ultima sansa de calificare la Campionatul Mondial din Germania, de anul viitor. Victor Piturca se confrunta cu probleme de efectiv dupa ce Florentin Dumitru si, mai nou, Mirel Radoi au fost lasati acasa. Linia defensiva pare a fi cea care are cel mai mult de suferit, mai ales ca fundasul Cristian Chivu este incert pentru meciul de maine seara.

Din lotul Romaniei, care a plecat ieri catre Olanda, a lipsit Mirel Radoi. Desi nu era refacut complet dupa problemele pe care le-a avut la genunchiul piciorului drept in timpul ultimei partide din Divizia A, capitanul Stelei a fost convocat de catre Victor Piturca. Insa, dupa antrenamentul de ieri dimineata, selectionerul a decis ca pentru meciul cu "portocala mecanica" sa cheme un alt jucator care este apt suta la suta.

Dupa ce in urma cu doua zile Victor Piturca a renuntat si pe Florentin Dumitru, tot din motive medicale, selectionerul nu este sigur daca se va putea baza pe Cristian Chivu, care a devenit incert pentru jocul de pe stadionul "Feijenoord", din Rotterdam. Daca noi ne confruntam cu probleme medicale destul de grave, care ne-au privat de aportul a doi jucatori importanti, de partea cealalta, olandezii par a fi intr-o forma foarte buna.

Desi atacantul Roy Makaay a suferit o accidentare, marti, in timpul partidei amicale pe care echipa sa, Bayern Munchen, a disputat-o impotriva nationalei Germaniei (scor 4-2), medicii "portocalei mecanice" au anuntat ca pana la ora jocului cu Romania va fi refacut complet. Mai mult, in atacul Olandei ar putea aparea si jucatorul lui Chelsea Londra, Arjen Robben, in timp ce Giovanni van Bronckhorst (accidentat la genunchi), Wilfred Bouma (spate), Andre Ooijer (coapsa) si Mark van Bommel (gamba) sunt inca in proces de recuperare.

Spre deosebire de prima reprezentativa, "tricolorii" mici nu par a avea probleme medicale, inaintea partidei care se va desfasura in aceasta seara, incepand cu ora 20:30, pe stadionul Woudestein din Rotterdam. In cazul unei victorii a elevilor lui Florin Marin, Romania va lua o optiune serioasa in vederea calificarii la Campionatul European Under-21, de anul viitor. Echipa de tineret a Romaniei a mai intalnit selectionata similara a Olandei de trei ori, prima data pe 6 iunie 1980, in cadrul unui turneu international la Toulon, scor 1-0 pentru olandezi.

Al doilea meci s-a disputat la Bucuresti, la turneul final al CE Under-21 din 1998, scor 2-1 pentru Olanda, in timp ce singura victorie a Romaniei s-a inregistrat, pe data de 25 martie, in partida tur, scor 2-0. Cele mai multe selectii dintre jucatorii convocati pentru meciul de vineri le au Sebastian Hutan (Seriff Tiraspol) - 15 si Cosmin Moti (Dinamo) - 13, in timp ce Cristian Pulhac (Dinamo) este debutant.

Clasament tineret

Citeste si:

1.Romania 6 4 0 2 14-6 12(+3)

2.Cehia 5 3 2 0 13-3 11(+5)

3.Olanda 5 2 2 1 6-3 8(+1)

4.Macedonia 5 2 1 2 8-9 7(-5)

5.Armenia 6 1 1 4 1-14 4(-3)

6.Finlanda 5 1 0 4 2-9 3(0).