"In numele forului olimpic national, ne manifestam regretul si compasiunea fata de familie si handbalul romanesc. Suntem oricand gata sa fim alaturi de familie prin orice mijloace posibile, materiale sau morale", a precizat Octavian Morariu.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sambata noaptea, dupa ce a fost injunghiat mortal in zona inimii. Handbalistul roman se afla intr-un club din Ungaria, unde sarbatorea alaturi de coechipierii sai nasterea copilului unuia dintre acestia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de la o masa alaturata, in urma caruia Cozma a fost injunghiat in zona inimii, iar alti doi colegi au fost grav raniti. Marian Cozma a murit in drum spre spital, in timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost injunghiat in zona rinichilor. Cei doi sunt internati in spital la terapie intensiva.
Marian Cozma ar fi implinit 27 de ani la 8 septembrie. Era cunoscut in lumea handbalului sub numele de "Pasarila", datorita inaltimii sale impresionante, 2,10 m. Pivotul a participat si la Campionatul Mondial din Croatia, de la inceputul acestui an, dar la finalul competitiei a anuntat ca nu va mai evolua pentru echipa nationala.
Acesta nu este primul incident de acest fel in care a fost implicat Cozma. In urma cu trei ani, cand juca la Dinamo, handbalistul a fost injunghiat in spate aproape de coloana vertebrala. Atunci, el a revenit pe teren dupa cateva luni de recuperare, medicii spunand ca revenirea sa a fost miraculoasa.
Comitetul Olimpic si Sportiv Roman deplange moartea lui Marian Cozma
Presedintele Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR), Octavian Morariu, transmite condoleante familiei lui Marian Cozma si este gata sa o ajute material si moral in orice moment, se arata intr-un comunicat de presa al forului remis agentiei NewsIn
Discutii asupra articolului "Comitetul Olimpic si Sportiv Roman deplange moartea lui Marian Cozma":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
