Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj (IPJ Cluj), Raluca Seucan, a declarat, marti, pentru NewsIn, ca potrivit unor martori suporterii de la "U" Cluj au venit la stadionul spre finalul meciului si au aruncat cu pietre si cu gaze lacrimogene in rivalii lor.
"Suporterii formatiei CFR Cluj au declarat ca un grup de cateva zeci de suporteri ai unei echipe rivale a venit la stadion, iar cand acestia au iesit le-a adresat injurii si astfel au inceput altercatiile. Au fost condusi la sectiile de politie cate 10 suporteri din fiecare galerie. Se continua verificarile pentru a depista si alte persoane care au fost implicate in incident", a spus Seucan.
Un suporter al echipei CFR Cluj a spus, pentru NewsIn, ca la iesirea de pe stadion "suporterii Universitatii Cluj au navalit peste toti cei care aveau insemne ale CFR-ului". "Am vazut persoane pline de sange in baile unui complex comercial, au fost acordate si ingrijiri medicale la fata locului, a fost grav", a mai afirmat suporterul.
CFR Cluj a disputat marti o partida amicala cu echipa din Liga a II-a FC Bihor, pe care a castigat-o cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de Cadu, Pereira, Gabi Muresan si Alcantara.
20 de suporteri au fost retinuti in urma incidentelor de la finalul amicalul CFR Cluj-FC Bihor
Mai multi suporteri ai echipei CFR Cluj au intrat in conflict cu fanii rivalilor de la Universitatea Cluj, marti, la finalul meciul amical dintre echipa lor favorita si FC Bihor, scor 4-3, incidente in urma carora 20 de suporteri au fost retinuti de politie, transmite NewsIn
Discutii asupra articolului "20 de suporteri au fost retinuti in urma incidentelor de la finalul amicalul CFR Cluj-FC Bihor":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
