Finantatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat astazi ca stenogramele facute publice de procurorii DNA in cazul "Valiza" sunt "niste tampenii" si intentioneaza sa ii dea in judecata pe motiv ca acestia nu aveau dreptul sa faca publice convorbirile sale telefonice

"Stenogramele astea sunt niste tampenii de te doare capul. Nu inteleg eu ce vor ei sa faca cu astea. Nici eu nu stiu ce vor sa zica, si doar eu am vorbit la telefon. Sunt niste idioti pentru ca nici nu intelegi nimic. Eu am murit de ras cand le-am vazut. Daca stiam ca am vorbit ceva la telefon sa ma incrimineze, ma uitam pe rechizitoriu, dar cand mi l-au dat la semnat nici nu m-am uitat peste el. Oricum, stenogramele astea sunt ilegale pentru ca nu aveau voie sa le faca publice si o sa dau procurorii in judecata. Ce treaba aveau ei sa arate discutiile mele cu Lacatus? O sa ma adresez celor de la drepturile omului", a declarat Gigi Becali.

Patronul Stelei a precizat apoi ca regreta discutia pe care a avut-o la telefon cu Gigi Netoiu, insa nu toate lucrurile publicate sunt adevarate: "Imi pare rau de ce am zis, mai ales de Vasile Turcu, pentru ca el e baiat bun. Am vorbit cu el si nu prea a inteles, dar o sa ii treaca, e baiat sufletist. Mai zic astia si de Porumboiu, si poate am zis ceva de el, l-oi fi injurat, dar nu cred ca l-am facut eu dobitoc, pentru ca nu este".

Gigi Becali a vorbit si despre scandalul depunctarii echipei FC Timisoara si a spus ca nu stia nimic despre acest lucru: "Am vorbit cu Iancu si i-am spus ca in viata mea nu ma voi asocia cu un strain, Claudio Zambon, sa lovesc un roman, oricat de dusman mi-ar fi. Stiam eu de la FRF ceva? Zambon e unul din oamenii pe care eu nu ii agreez, iar c u Marian Iancu am vorbit si a inteles".

Referitor la declaratiile patronului echipei Farul Constanta, Gheorghe Bosanceanu, care a spus ca justitia ar trebui sa isi faca datoria in cazul "Valiza", Becali a afirmat: "A zis ca a vorbit el cu juristi si ca premierea e coruptie. Minte, pentru ca niciun jurist nu poate spune acest lucru". Patronul ros-albastrilor a continuat apoi, lasand sa se inteleaga ca il are cu ceva la mana pe omul de afaceri constantean: "Daca as vrea sa isi faca institutiile statului datoria, cu el ar putea sa faca acest lucru, cu evaziune fiscala, dar eu nu vreau. Cum mai ia el banii pe jucatori asa.... Dar nu fac, ca eu nu fac turnatorie. Sa stea linistit, dar sa isi aduca aminte, atat. Daca ar vrea institutiile statului sa isi faca datoria, sa vada cum a luat el Santierul Naval Constanta. De unde a avut el bani sa ia santierul?".

Gigi Becali este de parere ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu are niciun amestec in dosarul "Valiza", dar spune ca seful statului ar trebui sa ia atitudine in cazul sau. "Eu nu cred ca presedintele are vreun amestec. Daca era ceva, mi-l dadea jos pe viceprimarul de la Capitala. Nu vad ce sa aiba cu mine. Daca este implicat presedintele, eu o voi vedea in maxim o luna sau doua. Daca este intr-adevar implicat, eu simt ca va pierde alegerile din 2009. O sa speculam si noi cu adversarii dupa aia", a spus Becali.

Declaratiile lui Gigi Becali au venit ca urmare a faptului ca presa centrala a dat publicitatii mai multe convorbiri telefonice pe care patronul Stelei le-a purtat cu antrenorul Marius Lacatus sau cu omul de afaceri Gigi Netoiu in care acesta vorbeste despre mai multi oameni de fotbal din Romania sau despre presupuse aranjamente pe care vroia sa le faca.

In stenogramele date publicitatii de DNA, Gigi Becali poarta o discutie cu omul de afaceri Gigi Netoiu in care vorbesc despre Vasile Turcu, iar patronul Stelei il numeste pe acesta "fraier" si "papagal". De asemenea, Becali il numeste pe finantatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, "dobitoc", iar despre oficialii echipei FC Timisoara spune ca sunt "tiganii de la Timisoara".

Becali mai lasa sa se inteleaga ca stia mai demult de depunctarea echipei de pe Bega, in urma unor discutii pe care le-a avut cu italianul Claudio Zambon. In aceleasi discutii cu Gigi Netoiu, patronul stelistilor s-a mai referit si la Jean Padureanu, Fathi Taher sau Gheorghe Stefan, pe care ii injura sau ii jigneste in diferite feluri.

De asemenea, dintr-o discutie sa intelege ca Gigi Becali ar vrea sa aranjeze meciul cu Dinamo, din editia trecuta a Ligii I, cu toate ca finantatorul ros-albastrilor neaga acest lucru categoric.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.