Nationala a sustinut luni seara un antrenament la Saftica, ieri derulindu-se alte doua, cu Cristi Chivu pregatindu-se separat. Tot doua antrenamente sint programate si astazi, Piturca insistind pe omogenizarea lotului si pe exercitii fizice.

"Mergem la Rotterdam sa cistigam. Sintem optimisti si speram sa luam sase puncte din sase. Conteaza mult si intoarcerea lui Mutu la echipa nationala". Deoarece la antrenamentul de la Saftica atmosfera a fost mai destinsa decit la sedintele de pregatire pe care le conduce Victor Piturca, recunoscut pentru sobrietatea sa, Chivu a simtit nevoia sa precizeze ca "este prima zi si cred ca ne sint permise mai multe lucruri".

Intrebat ce parere are despre o eventuala venire a antrenorului Gheorghe Hagi la conducerea tehnica a echipei Steaua, Cristian Chivu a raspuns: "Presa din strainatate scrie despre Hagi mai mult decit de bine, in ultima vreme Steaua este o echipa despre care s-a reinceput sa se vorbeasca, iar revenirea lui Hagi cred ca ar face numai bine fotbalului romanesc si in special clubului Steaua. Ar fi un lucru bun ca cel mai mare fotbalist din Romania sa antreneze in tara".

Mutu, aflat pentru prima oara la echipa nationala dupa sapte luni de suspendare pentru dopaj, a declarat ca revederea cu coechipierii sai a fost una "frumoasa si emotionanta". "Sint fericit ca sint la echipa nationala, mi-a fost dor de tot ceea ce inseamna ea. E normal sa nu fiu la forma maxima. Sper sa ajung cu bine la ora meciului si, daca domnul Piturca va apela la serviciile mele, voi da tot ce este mai bun din mine", a subliniat Mutu.

Emotiile lui Martin

Martin Tudor, pentru prima oara convocat la echipa nationala, s-a aratat emotionat. "Meciul cu Olanda este cel mai important in fata caruia ma aflu, pentru ca este unul decisiv", a spus Tudor, care crede ca revenirea lui Adrian Mutu la echipa nationala este benefica, el fiind "un jucator de valoare, care poate face diferenta".

La sedinta de pregatire a echipei nationale de luni seara, care a durat aproximativ o ora, au participat toti jucatorii convocati de Piturca in vederea meciurilor cu Olanda si Armenia, cu exceptia lui Dorinel Munteanu, care a fost invoit pentru a merge in Germania. Tamas, Niculescu, Fl. Petre, Grigorie, Ghionea, Fl. Dumitru, Radoi, Coman, Ov. Petre, Chivu, Pancu si Rat s-au antrenat separat, efectuind doar alergare usoara si miscari de stretching. La finalul sedintei de pregatire, portarul Lobont si jucatorii Mutu, Stoica, Stoican, Contra, Plesan si Mitea au mai ramas pe teren aproximativ zece minute, ei fiind certati din aceasta cauza de Victor Piturca.

Citeste si:

La Saftica au asistat, alaturi de Mircea Sandu, si Cristian Irimia impreuna cu fostul sau coechipier de la Sportul Studentesc, Ionut Mazilu. Irimia a discutat citeva minute cu medicul echipei nationale, Pompiliu Popescu, care i-a bandajat piciorul.

Van Basten baga debutanti

Selectionerul Olandei, Marco van Basten, a declarat ca o optiune pentru meciul cu echipa Romaniei, care va avea loc simbata, la ora 21.30, la Rotterdam, in grupa I de calificare la CM 2006, o reprezinta si folosirea debutantilor Ron Vlaar si Barry Opdam, ambii fundasi. "Avem un grup numeros si destule posibilitati. Folosirea impreuna a lui Vlaar si Opdam pe linia de fund este o optiune", a spus Van Basten, citat de Voetbal International.

La antrenamentul de dupa reunire, fundasul Khalid Boulahrouz s-a pregatit separat din cauza unei leziuni la genunchi, in timp ce Wilfred Bouma si Andre Ooijer se refac dupa accidentari. Arjen Robben si Rafael van der Vaart s-au antrenat normal dupa perioadele de indisponibilitate, la fel ca si Olaf Lindenbergh, care l-a inlocuit in lot pe Phillip Cocu, accidentat. Makaay se va alatura lotului miercuri, deoarece marti seara va participa la meciul amical pe care echipa sa de club, Bayern München, il va disputa in compania nationalei Germaniei, cu ocazia inaugurarii stadionului Allianz-Arena.

Mutu ramine la Juve

Juventus Torino a plecat marti spre Japonia, fara jucatorii convocati la echipele nationale. Printre acestia se numara si Adrian Mutu, convocat de Piturca pentru meciurile cu Olanda si Armenia. Antrenorul lui Juve, Fabio Capello, a plecat in Asia cu doar 11 jucatori din lotul de baza: Ferrara, Tacchinardi, Pessotto, Del Piero, Nedved, Chimenti, Birindelli, Trezeguet, Thuram, Bonnefoi, Kapo si Zebina.

Revenind la Mutu, el nu a mai fost inclus in ultima oferta facuta de clubul Juventus Torino pentru a-l lua de la Roma pe Antonio Cassano. Capello a decis sa-l pastreze pe internationalul roman pentru sezonul urmator, fiind multumit de felul cum acesta s-a pregatit in perioada cit a fost suspendat pentru dopaj.