Publicatia engleza "The Independent" a notat ieri ca antrenorul echipei Liverpool (castigatoarea Ligii Campionilor), Rafa Benitez, a dezmintit zvonurile potrivit carora ar prelua pe Real Madrid din sezonul viitor. Benitez recunoaste ca posibilitatea de a reveni in orasul sau natal este "atragatoare", insa insista asupra faptului ca are contract cu Liverpool, echipa pe care a condus-o la castigarea Ligii Campionilor. "Sunt nascut la Madrid, am multi prieteni acolo, cunosc oamenii clubului, iar familia mea este la Madrid. Insa sunt cu adevarat fericit aici. Singurul meu gand este sa pregatesc echipa pentru sezonul viitor", a spus Benitez.

Citeste si:

Rafael Benitez a adaugat ca doreste sa castige si in sezonul viitor cat mai multe trofee cu Liverpool, formatie care nu stie inca daca va juca sau nu in editia urmatoare a celei mai importante competitii intercluburi din Europa. "Sunt mandru de situatia mea si foarte fericit la Liverpool. Am o idee foarte clara despre viitorul meu, iar aceasta este sa castig in sezonul urmator un alt trofeu sau alte trofee. Muncesc, pregatesc sezonul viitor, reflectand la ceea ce trebuie sa fac, sa vad daca pot aduce noi jucatori", a subliniat Benitez.