Sport 6 Ianuarie 2009 13:54
Campionul mondial la patinaj artistic, Maxim Staviski, a fost condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare dupa ce in 2007 a accidentat mortal o persoana

Curtea de Apel din Burgas a dictat prima data aceeasi condamnare, dar cu suspendare. Ulterior, instanta a revenit asupra deciziei si a dictat doi ani si jumatate efectiv, dar cu un regim de detentie usor, informeaza NewsIn.

De asemenea, Curtea de Apel a revenit si asupra despagubilirilor pe care sportivul trebuie sa le plateasca. Astfel, daca initial patinatorul trebuia sa dea cate 46.000 de euro, acum acesta va fi obligat sa achite cate 61.000 de euro pentru fiecare parinte al victimei, Petar Petrov. In accident a mai fost grav ranita si Manuela Gorsova, aceasta urmand sa primeasca suma de 76.000 de euro si nu 40.000 de euro cum fusese stabilit initial.

Pe 5 august 2007, patinatorul bulgar de origine rusa, Maxim Staviski, a fost implicat intr-un accident de masina in urma caruia un babat de 23 de ani, Petar Petrov, a decedat, iar prietena acestuia Manuela Gorsova a fost grav ranita si a intrat in coma. Rezultatele testelor de sange efectuate sportivului au aratat ca Maxim Staviski avea o alcoolemie de 1,1 in sange.

Maxim Staviski a cucerit titlul mondial la dans pe gheata in 2006 si 2007, cand a facut pereche cu logodnica sa, Albena Denkova.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.