"Mi-am dorit foarte mult sa mai lucrez cu Razvan Lucescu si cu Dinu Gheorghe, cu care am mai fost la Rapid. Mi-au prezentat aici un proiect de viitor, am discutat si cu domnul Neculaie si mi se pare un presedinte mult mai de treaba decat altii. Sunt sigur ca vom face performanta la Brasov, iar eu am venit sa ajut echipa sa ajunga chiar in Liga Campionilor", a declarat Dani Coman, care a adaugat ca isi dorea un transfer pentru ca nu mai jucase de 6 luni, iar prin evolutiile sale spera sa reintre in vederile selectionerului Victor Piturca.

Dani Coman a afirmat ca nu a venit la FC Brasov sa ii ia locul lui Bogdan Stelea, despre care a spus ca este "un portar foarte bun, care a demosntrat asta mereu si ai ce invata de la el". Fostul goalkeeper din Giulesti a precizat ca poarta ardelenilor va fi aparata de cel mai in forma, iar daca va fi el va incerca pe cat posibil sa ajute echipa. Portarul a fost completat de presedintele Dinu Gheorghe, care a declarat: "Sper ca in retur, Dani sa primeasca atatea goluri cat are numar pe tricou, adica unul".

Fotbalistul a mai spus ca a avut si alte oferte de la mai multe cluburi, atat din tara, cat si din srainatate, dar a ales cu sufletul atunci cand a semsnat cu FC Brasov, pentru ca "prietenia conteaza mai mult decat banii".
Patronul gruparii de sub Tampa, Ioan Neculaie, s-a declarat foarte multumit de perfectarea transferului lui Dani Coman si a spus ca la echipa vor mai veni si alti jucatori importanti, pentru ca cel mai de pret obiectiv al brasovenilor este ca in scurt timp sa castige un titlu de campiona. Neculaie a mai spus ca scheletul echipei va fi construit doar pe jucatori romani, dar vor mai exista si fotbalisti straini, ca "plombe" in alcatuirea formatiei.

Clubul FC Brasov a anuntat vineri ca portarul Dani Coman, care era liber de contract, a semnat un angajament valabil pe patru sezoane si jumatate cu gruparea de sub Tampa, iar goalkeeper-ul va purta tricoul cu numarul 1.