Patronul formatiei Chelsea Londra, Roman Abramovici, a cerut reducerea cheltuielilor, iar clubul promoveaza meciul cu CFR Cluj si la posturile comerciale de radio, pentru a reusi sa vanda toate tichetele, potrivit editiei online a The Guardian.
Veniturile clubului sunt mai mici fata de anii trecuti, iar datoriile se ridica la 736 de milioane de lire sterline. Directorul executiv Peter Kenyon si-a exprimat ingijorarea fata de situatia financiara, iar doua din cele 59 de loji ale stadionului au ramas nevandute. Clubul s-a preocupat si de vanzarea tichetelor, promovand la posturile comerciale de radio meciul decisiv din Liga Campionilor contra lui CFR Cluj.

Presa engleza noteaza ca formatia londoneza isi va pierde statutul de cel mai bogat club din Premier League, acesta urmand sa fie preluat de Manchester City, grupare detinuta de o companie din Abu Dhabi, care acum trei luni l-a transferat pe brazilianul Robinho.

Patronul lui Chelsea, Roman Abramovici, le-a cerut responsabililor clubului inca de acum cateva saptamani sa reduca destul de mult cheltuielile, iar prima masura a fost concedierea a 15 scouteri din echipa condusa de Frank Arnesen. Auditul comandat de miliardarul rus a aratat ca problemele financiare se pot agrava, asa ca s-a decis intreruperea unor proiecte, fiind posibil ca jucatorii sa plateasca mancarea pe care o consuma cand se afla la baza de antrenament.

"Analizam modalitatile prin care putem face unele economii, inclusiv la Stamford Bridge si in cantonament", a afirmat unul dintre purtatorii de cuvant ai clubului. Chelsea este pe primul loc in clasament, iar duminica va intalni pe Arsenal.

Formatia pregatita de Luiz Felipe Scolari este pe locul secund in Grupa A a Ligii Campionilor si are nevoie de o victorie in fata lui CFR Cluj pentru a fi sigura de calificarea in optimile competitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.