In numai doi ani, Dinel Staicu a reusit performanta de a-si adjudeca imobilele si pamanturile aflate in baza de cantonament a Universitatii Craiova. Ajutat de functionari publici, controversatul afacerist s-a folosit de numele echipei de fotbal pentru a-si rotunji averea personala, incheind contracte dubioase cu statul sau cumparand drepturile de mostenire de la persoane care isi cereau inapoi pamantul in baza legilor de retrocedare.

In baza unui plan minutios pus la punct inca din 2002, Dinel Staicu a inceput preluarea tuturor bunurilor din baza de cantonament a Universitatii si a terenului situat peste drum de acesta.

Grandomania a mers pana acolo, incat acesta a folosit cantonamentul Universitatii ca moneda de schimb in negocierile pentru vanzarea echipei, desi acesta nu este in prezent in proprietatea lui sau a firmelor la care este actionar.

Strategia lui Staicu s-a axat pe doua directii: una viza preluarea microhotelului Sport, iar cealalta, terenurile din jurul acestuia, pe care a facut investitii fara sa fie proprietar.

Pentru aceasta i-a pacalit pe sefii Directiei pentru Sport Dolj (institutie subordonata Agentiei Nationale pentru Sport), incheind doua contracte care se bat cap in cap, si cumparand, in acelasi timp, drepturile succesorale de la doua femei care solicitau Primariei Craiova sa le dea inapoi 10,5 hectare de teren situat undeva in Lunca Jiului.

Confuzie generala

Dupa preluarea echipei de fotbal Universitatea Craiova in iulie 2002, Staicu a incheiat un contract de prestari servicii cu Directia Tineret si Sport Dolj prin care echipa inchiria, practic, microhotelul Sport din incinta cantonamentului in schimbul a 1.000 de dolari pe luna.

Dinel a parafat intelegerea in numele SC Fotbal Club Universitatea SA Craiova, cu sediul in strada Unirii, nr. 86, cu nr. de inregistrare la Registrul Comertului J16/565/2002.

Citeste si:

Elementele de identificare a firmei reprezinta un amanunt foarte important, deoarece, pe parcursul derularii contractului, care se reinnoia anual prin act aditional, Staicu s-a folosit de prostia sau complicitatea DTS pentru a introduce in circuit mai multe firme cu nume asemanatoare pentru a crea confuzie. Conform contractului, indiferent de investitiile pe care le-ar fi facut la microhotel, acestea ramaneau in proprietatea Ministerului si Sportului si administrarea DTS.

Articolul 3 prevede ca SC FC Universitatea SA, firma care nici nu exista la acea vreme, fiind infiintata abia in 2004, poate sa execute imbunatatiri si dotari la spatiile si terenurile folosite, "in vederea sporirii confortului si eficientei acestora in procesul de pregatire a sportivilor, dotari care, insa la terminarea contractului, raman microhotelului Sport". Nemultumit, se pare, de aceasta prevedere contractuala, Staicu a facut tot ce i-a stat in putinta sa scape de ea, semnand doi ani mai tarziu un alt contract cu DTS, avantajos lui.

Transfer de cladiri si terenuri

Imediat dupa incheierea contractului de prestari servicii, SC Fotbal Club Universitatea SA, reprezentata de Vasile Costesin, a incheiat in septembrie 2002 un protocol cu Asociatia Sportiva Fotbal Club, reprezentata de Petre Deselnicu, prin care dorea sustinerea materiala a activitatii sportive a clubului prin predarea bunurilor mobile si imobile detinute in proprietatea si posesia clubului de fotbal Universitatea.

Pentru a justifica proprietatea asupra bunurilor, cei doi semnatari ai protocolului au invocat mai multe acte normative emise inainte de 1990, care vizau transferul bunurilor catre Universitatea din Craiova, subordonata Ministerului Educatiei si Invatamantului, si nicidecum catre clubul de fotbal. Este vorba despre adresa 5931/1994 si ordinul 3/1985, care se refera la transferul unei cladiri si a unei suprafete de teren de 12.000 de mp din administrarea directa a Institutului de Cercetari Agricole si Silvice Bucuresti in administrarea Universitatii din Craiova. Cu toate acestea, in protocol se mentioneaza faptul ca "4,5 ha plus alti 9.000 mp" trec la societatea lui Staicu, terenuri pe care SC Fotbal Club Universitatea urma sa le cumpere de la eventualii mostenitori.
De asemenea, clubul se angaja sa faca investitii de aproximativ 20 de miliarde de lei, bani care urmau sa fie recuperati de la "succesori" in cazul in care cantonamentul nu ar mai ramane al clubului. Cu alte cuvinte, Staicu se asigura ca nu va pierde banii pe care trebuia sa-i investeasca in obiective care, oricum, nu-i apartineau.

Directoarea Popa, prinsa in ofsaid

Anul 2004 l-a gasit pe Staicu tot la cantonament si cu investitii mai mari decat in oferta trimisa DSJ. Ca sa-si protejeze investitia si sa faca inca un pas catre preluarea cantonamentului, Staicu i-a convins usor pe oficialii Directiei sa incheie un alt contract, de inchiriere, in august 2004, in numele altei societati, FC Universitatea SA, nume usor de confundat cu cel al clubului, in care a introdus mai multe clauze avantajoase pentru el, dar in defavoarea institutiei statului. Explicatiile date de directoarea Daniela Popa frizeaza absurdul. "Carmen Popescu, directoarea economica a lui Dinel Staicu, mi-a propus sa semnam un nou contract, pe motiv ca vor sa-si amortizeze investitiile facute. Eu m-am gandit sa le dau o mana de ajutor si nu cred ca am facut ceva rau. Toate incercarile de pana acum ale lui Staicu de preluare a cantonamentului le-am privit ca pe un joc. Contractul din 2004 nu-l modifica pe cel din 2002", crede directoarea Popa, desi lucrurile stau exact invers.