"Partida cu FC Basel a fost una excelenta pentru noi si am demonstrat ca numai ghinionul a facut sa nu putem merge mai departe in Liga Campionilor. Sunt foarte bucuros ca echipa si-a revenit si ca stadionul a fost plin. Suporterii nostri au avut motive de bucurie si, cu toate ca afara a fost destul de frig, spectacolul din teren s-a mutat si in tribune. Din cate se vede, finalul de an ne prieste", a declarat Razvan Rat pe site-ul sau.

Si patronul clubului din Donetk, Rinat Ahmetov, s-a declarat multumit de maniera de joc a echipei si de faptul ca s-a reusit o calificare in Cupa UEFA, dar, pe de alta parte, este dezamagit ca gruparea pe care o conduce nu a reusit sa treaca de grupele Ligii Campionilor. "Nu voi fixa un obiectiv in Cupa UEFA, pentru ca de fiecare data cand am facut pronosticuri s-a intamplat invers. Avem valoare sa mergem cat mai sus, dar mai e pana atunci. Sunt totusi putin suparat ca nu am mers mai departe in Liga Campionilor".

Echipa antrenata de Mircea Lucescu, Sahtior Donetk, a obtinut miercuri calificarea in Cupa UEFA, dupa ce a invins pe propriul teren cu 5-0 formatia FC Basel, in Grupa C a Ligii Campionilor, din care mai fac parte Sporting Lisabona si FC Barcelona.