"Draga Misa Klein,

Am trecut astazi pe la tine, dar nu erai acasa. Am vrut sa te iau cu mine sa mergem la stadion. Ne asteapta acolo mii de suflete hunedorene, muncitori, pensionari, oameni instariti sau saraci, copii care fug de la scoala pentru tine, mii de voci ce rasuna inca in stadion: Corvinul, Corvinul, Corvinul. Unele sunt ragusite de cantecele victoriei, in altele se simte tristetea, dar multe iti striga numele, Misa. Am vrut sa vii sa le simti, caci de vazut nu se mai pot vedea deocamdata in stadion, dar daca mergi in centrul terenului si inchizi ochii, se aud bataile inimilor acestor hunedoreni care isi doresc sa revada echipa ta, echipa noastra pe teren. Am o veste proasta sa-ti dau: putini sunt cei care se mai zbat pentru cuibul copilariei noastre, putini ne inteleg cum ne chinuie nepasarea lor, care se transforma parca intr-un animal de prada, gata sa devoreze amintirile si sa ne calce in picioare spiritul. De ce Misa? De ce? ... Oare ei nu au auzit cum te luptai tu pe teren, oare ei nu au vazut Hunedoara in Sarbatoare la fiecare meci? Nu inteleg. Am vrut sa te strang in brate si sa plang pe umarul tau, caci mi-e greu fara Corvinul. Da, recunosc! Imi vine sa plang. Nu-mi e rusine. Fularul meu le stie pe toate. E incarcat cu zambete, dar si cu lacrimi. Toate le-am adunat in fularul ce-l port mereu cu mandrie la gat. Da-mi o palma Misa! Nu trebuie sa plang! Trebuie sa fiu tare! Sa lupt! Pentru Hunedoara! Pentru Corvinul! Pentru tine!".