Portarul lui Olympique Lyon, Hugo Lloris, a declarat marti ca echipa sa trebuie sa abordeze jocul cu Steaua la victorie, chiar daca va intalni o formatie periculoasa, transmite trimisul NewsIn in Franta

"La Steaua toata echipa este buna si trebuie sa ne temem de ea, dar mai ales de Goian. Trebuie sa plecam de la ideea ca vom castiga acest meci si sa ne gandim doar la victorie, atunci cand vom intra pe teren, sa fim bataiosi, pentru ca o victorie ne-ar plasa intr-o situatie foarte buna in grupa", a spus Lloris.
Intrebat ce sanse considera ca are Steaua sa se califice in optimile Ligii Campionilor, in conditiile in care este pe ultimul loc cu un singur punct, Lloris a replicat: "Steaua e o echipa pe care o respect, mai sunt trei meciuri si totul e posibil. Dar asta nu ne priveste pe noi, ne gandim doar la ce face echipa noastra. Maine e un meci de trei puncte si trebuie sa ne gandim doar la victorie, la cum sa abordam meciul ca sa mergem noi mai departe".

Referitor la intalnirea de la Bucuresti, in care Lyon s-a impus cu scorul de 5-3, Lloris a declarat: "Meciul de la Bucuresti constituie o amintire placuta pentru noi, dar sunt unele lucruri care nu s-au petrecut cum trebuie in prima repriza, care trebuie revizuite. Rezultatul este cel important si modul in care am jucat. Nu consider ca este un meci de referinta, ceea ce trebuie retinut dupa acest joc e ca trebuie sa schimbam unele lucruri. Acum trebuie sa incepem partida mult mai bataiosi si cu dorinta de a castiga".

Partida Olympique Lyon-Steaua, din Grupa F a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21:45, pe Stade Gerland. In tur, formatia franceza s-a impus cu scorul de 5-3 la Bucuresti. Dupa trei etape disputate, Steaua este pe ultimul loc cu un punct, in timp ce Lyon ocupa locul 2, cu 5 puncte. Grupa este condusa de Bayern, care are 7 puncte, iar cealalta echipa, Fiorentina, se afla pe locul 3, cu doua puncte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.