Un tribunal municipal din Serbia a condamnat la inchisoare patru suporteri ai echipei de fotbal Borac Cacak, fanii echipei din prima liga sarba fiind acuzati de violenta, rasism si insulte aduse unui tanar jucator ghanez, informeaza NewsIn

Cei patru suporteri au primit pedepse cu inchisoarea intre 10 si 18 luni, fiind condamnati pentru ca la meciul dintre Borac Cacak si Bezanija, disputat la 7 martie, au batut un jucator ghanez, Solomon Opoku, si l-au insultat folosind injurii rasiste. Fotbalistul agresat a suferit rani usoare si a decis sa paraseasca Serbia la doar cateva zile de la producerea incidentului. De asemenea, o alta persoana a fost condamnata la 6 luni de inchisoare, pentru ca a amenintat prin telefon un martor.

Acesta nu este primul incident de aceasta natura care are loc in Serbia. Astfel, in 2006, 30 de suporteri ai aceleasi echipe, Borac Cacak, au fost arestati pentru ca au insultat un jucator chiar de la formatia lor favorita, africanul Mike Temwanjera, care acum evolueaza in Romania, la FC Vaslui.

De asemenea, UEFA a amendat anul trecut Federatia Sarba de Fotbal cu 50.000 de franci elvetieni (32.000 de euro), pentru ca mai multi jucatori de culoare din nationala de fotbal a Angliei au fost insultati la partida dintre selectionatele U21 ale celor doua tari.

Insultele cu carter rasist si violenta au devenit ceva frecvent in fotbalul din Serbia, mai ales in ultimii zece ani. Autoritatile au incercat sa stopeze acest fenomen prin inasprirea legislatiei si acordarea unor pedepse mai mari huliganilor, dar masurile lor nu s-au dovedit foarte eficiente.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.