Steaua a fost eliminata in 16-imile de finala ale Cupei Romaniei de formatia din esalonul secund Sportul Studentesc, care s-a impus marti cu scorul de 2-0, intr-un meci care a avut loc la Urziceni, transmite corespondentul NewsIn

SPORTUL STUDENTESC-STEAUA 2-0 (Curelea 68, Varga 85)

  • Sportul Studentesc: G. Niculescu - Ciupe, D. Lung, Secareanu (L. Cazan 64), Dedu - Lungu - Ferfelea, Ghinga (L. Rusu 84), Postolache, Varga - Curelea (A. Stanga 90). Antrenor: Adrian Falub.
  • Steaua: Vatca - Golanski (Ghionea 46), E. Baciu, I. Rada, L. Filip - Tiago, Plesan (V. Rusu 80) - Neaga, B. Stancu, A. Ionescu (Ochirosii 63) - Pedriel. Antrenor: Marius Lacatus.

  • Cartonase galbene: Lung 34, Ghinga 67, Postolache 82
  • Arbitri: Mugurel Draganescu - Rosu Dan, Sebastian Stoianof
  • Stadion: Tineretului (Urziceni); Spectatori: 2.000

Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 67: Varga a centrat de pe partea stanga, Curelea i-a luat fata lui Ghionea si a deviat cu capul in coltul lung.
2-0, min. 88: Varga a inscris printr-un sut de la marginea careului dupa o recuperare a lui Curelea.

In acest meci au debutat pentru Steaua fundasul de la echipa a doua, Lucian Filip, mijlocasul transferat de la Universitatea Craiova in urma cu doua luni, Andrei Ionescu, si atacantul bolivian Ricardo Pedriel, care nu a putut fi folosit pentru ca nu ii sosise cartea verde.

Portarul Cosmin Vatca a evoluat pentru prima data intr-un meci oficial pentru ros-albastri dupa aproape un an, ultima sa evolutie consemnandu-se tot in Cupa Romaniei, in meciul cu Unirea Urziceni, scor 0-2, din optimile de finala ale editiei 2007/2008.

Steaua a fost sustinuta de aproximativ 400 de fani, care au inceput sa isi incurajeze din minutul 15, ca forma de protest fata de modul in care conducerea clubului trateaza Cupa Romaniei. In tot acest timp, stelistii au afisat mai multe bannere: "10 ani de asteptare, a trecut mult timp, nu vi se pare?", "Vrem Cupa", "Uitati ce spune patronul, invingeti, respectati blazonul" sau "Cupa, o chestiune de onoare". Pe parcursul meciului, fanii ros-albastrilor au scandat, in repetate randuri, injurii la adresa presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, si a atacantului echipei nationale Adrian Mutu. Dupa deschiderii scorului, suporterii Stelei au inceput sa isi apostrofeze favoritii: "Jucati fotbal", "Nu va pasa de noi" sau "Suntem mereu cu voi/Voi va bateti joc de noi".

Capitanul Stelei, Mirel Radoi, care nu a putut evolua din cauza unei accidentari, a urmarit meciul din tribuna, el fiind intampinat cu aplauze in momentul in care la statia de amplificare i-a fost anuntata prezenta. Steaua nu a mai castigat Cupa Romaniei din 1999, cand se impunea in finala in fata Rapidului, dupa executarea loviturilor de departajare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.