- Domnule Andone, Dinamo a luat Cupa si se afla foarte aproape de primul loc.

- Daca duminica vom bate Rapidul, avem sanse mari la titlu.

- Mizati pe faptul ca Steaua se va mai impiedica undeva?

- Steaua este favorita si nu trebuie sa facem un capat de tara daca nu reusim si anul asta eventul. Daca ratam titlul, trebuie sa fim realisti si sa ne vedem lungul nasului. Steaua e avantajata de program. Are 3 meciuri acasa si doua deplasari, la Brasov si in Cotroceni, in fata unor adversare relaxate. Prima, chiar daca bate tot, are sanse reduse de a se salva, iar Nationalul e o echipa lipsita de griji.

- Urmeaza meciul cu Rapid. Credeti ca e o echipa debusolata dupa remiza din Giulesti cu Apulum?

- Nu. Rapidul are avantajul de a se fi odihnit o saptamina. Noi avem o problema grava.

- Care?

- S-a vazut si in meciul cu Farul ca sintem obositi, constantenii dominindu-ne aproape o ora. Deplasarea de la Bistrita, cu 60 de minute jucate in 10 oameni, ne-a terminat. Trebuie sa redevenim proaspeti. In ultimele meciuri m-am bazat pe aceiasi 14-15 jucatori.

- Ati declarat imediat dupa finala ca sinteti nemultumit de jocul echipei.

- Asa este, dar trebuie sa spun ca jucatorii au dovedit ca sint pragmatici. Dupa 1-0 au jucat la rezultat, iar pe final scorul putea sa ia proportii, dar ne-am jucat cu ocaziile.

- In ultimele 3 meciuri, Dinamo n-a primit nici un gol, desi in echipa a jucat Alistar, jucator pe care nu ati mizat deloc in retur din cauza unui conflict al sau cu sefii clubului.

- Angelo a dat dovada de caracter. M-a ajutat foarte mult in aceste meciuri. Cum il cunosc eu, stiam ca nu ma va refuza. Alti jucatori in situatia lui nu stiu daca ar fi procedat la fel.

- Ce se va intimpla din vara? Pleaca Andone asa cum se zvoneste?

- Eu mai am contract pina in vara lui 2006. Daca sefii vor fi multumiti de mine, voi respecta contractul, insa cu o conditie.

- Care?

Citeste si:

- Sa-mi fie intarit lotul. Ar fi al treilea an al meu la Dinamo si imi doresc si eu o reprezentare internationala. Am un lot bun, dar trebuie intarit ca sa-ti faci loc in Europa.

- De citi jucatori ati avea nevoie?

- De 5. Dinamo ar fi atunci si mai puternica.

Sexy Burca

Imaginea-soc a mijlocasului dinamovist dupa finala din Cotroceni a fost comentata de Ionela Iordan, reprezentanta "ciinilor" in Divizia Sexy.Ovidiu Burca s-a bucurat cel mai tare dupa ce a cistigat finala Cupei. La inceput a aruncat tricoul de joc in tribune, apoi a ramas si fara sort, oferind spectatorilor imagini masculine sexy. Ieri, dupa-amiaza, mijlocasul a marturisit ca a fost certat de sotia sa, Sandra, care i-a reprosat ca s-a dat in spectacol. "Chiar nu am avut ce sa fac. S-a rugat un pusti de mine. Era in genunchi si n-am putut sa-l refuz, asa ca i-am dat sortul", a povestit mijlocasul.

Imaginea sa in chiloti a fost comentata de Ionela Iordan, reprezentanta lui Dinamo in Divizia Sexy. "Prima oara cind am vazut poza, m-a bufnit risul. Cred ca puteti sa-l bagati in locul meu la concursul Gazetei. Bine ca s-a oprit la timp!", a povestit Ionela, care a aparut pe coperta revistei Playboy. Intrebata ce s-ar intimpla daca fotbalistii nu si-ar mai folosi sorturile pe terenurile de fotbal, fotomodelul a spus ca "atunci s-ar umple stadioanele de fete".

"Rapid, se joaca pe trofee!"

Dinamovistii pun toate tunurile pe Rapid. "Sper sa batem duminica si sa ne apropiem de al doilea event consecutiv. Derby-ul cu giulestenii e decisiv. Cu Rapid se joaca pe 3.000 de euro", a spus Gigi Netoiu."Sint convins ca rapidistii s-au bucurat ca noi am luat Cupa. Cei din Giulesti spun ca au cel mai frumos joc din Divizia A, dar ei nu stiu ca se joaca pe trofee? De luni incolo vorbim si de titlu", a mai punctat Comandantul. Cristi Borcea l-a intepat pe vicepremier: "Copos mai are de muncit pentru un trofeu! Daca batem Rapidul, declansam iar Jihadul". Iar Nicolae Badea a punctat, zimbitor: "Sper ca duminica, George Copos sa vina cu marfarul si sa plece in triaj!".

Ando poreclit "Mourinho"

Ioan Andone a cucerit miercuri seara a treia Cupa consecutiva din cariera, ca antrenor al dinamovistilor. La petrecerea care a urmat finalei, jucatorii si sefii din Stefan cel Mare i-au gasit o porecla tehnicianului de 45 de ani: "Mourinho". Fotbalistii au motivat alegerea facuta si prin faptul ca lui Ando ii place sa poarte, cind e rece afara, un palton, de culoare maro, asa cum obisnuieste sa faca si renumitul antrenor al lui Chelsea.

Cinci ani de suprematie

"Dominam fotbalul romanesc!", le place "ciinilor" sa spuna, iar statistica e de partea lor. Incepind cu sezonul 1999-2000, Dinamo aproape a monopolizat competitiile interne. Ros-albii au cistigat eventul in 2000 si in 2004, cucerind in acest timp trei titluri si cinci Cupe. "Ar trebui sa se numeasca, mai nou, Cupa Dinamo", a declarat Claudiu Niculescu, aluzie la faptul ca ros-albii au jucat ultimele 6 finale, cistigind-o miercuri pe a cincea.

3 titluri de campion
1999-2000, 2001-2002, 2003-2004

5 trofee Cupa Romaniei
2000, 2001, 2003, 2004, 2005