Antrenorul francez Bruno Metsu a demisionat din functia de selectioner al nationalei Emiratelor Arabe Unite din cauza rezultatelor slabe inregistrate in preliminariile CM 2010, a anuntat, duminica, Federatia de fotbal din statul arab, informeaza NewsIn

"Bruno Metsu si-a prezentat demisia si urmeaza sa anuntam in curand numele noului selectioner care va pregati echipa la urmatoarele meciuri din preliminarii", a declarat presedintele Federatiei, Mohamed al-Roumaithi.

Demisia selectionerului, al carui contract ar fi expirat in 2010, a survenit dupa doua infrangeri suferite de Emiratele Arabe Unite in preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud: 1-2 cu Coreea de Nord, la 6 septembrie, si 1-2 cu Arabia Saudita, patru zile mai tarziu. Selectionata EAU, care va juca urmatorul meci la 15 octombrie, in deplasare, cu Coreea de Nord, se afla pe ultimul loc al Grupei 2 preliminare din zona Asiei.

Metsu, in varsta de 54 de ani, pregatea nationala Emiratelor din iunie 2006. El a mai antrenat echipa nationala a Senegalului, cu care a ajuns pana in sferturile de finala ale CM din 2002, din Coreea de Sud si Japonia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.