Un suporter al formatiei Steaua Rosie Belgrad a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Acesta a fost acuzat ca a incercat sa omoare un politist imbracat in civil in timpul unui meci din campionat, disputat in luna decembrie a anului trecut, informeaza NewsIn.

Inculpatul, pe numele sau Uros Misici, a negat ca ar fi incercat sa-l omoare pe agent si a sustinut ca intentia sa a fost aceea de a-i provoca "doar unele rani" victimei, insa tribunalul din Belgrad a respins argumentele sale.

Judecatorii au precizat ca aceasta pedeapsa severa ar trebui sa reprezinte un avertisment pentru huliganii din lumea sportului. "A fost un atac barbar, brutal si monstruos asupra unui politist, iar autoritatile au dreptul sa se apere atunci cand sunt atacate de o asemenea maniera. Incidentul a fost neprovocat si poate fi considerat drept tentativa de omor. Exemplele de buna conduita sunt neglijate si ignorate in Serbia, pe cand violenta este privita ca un act de eroism", a afirmat unul dintre judecatorii care s-au ocupat de acest caz.

Camerele video au surprins, potrivit NewsIn, scena in care Misici (20 de ani) l-a ars cu o torta pe corp si pe fata pe ofiterul Nebojsa Trajkovic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.