Finantatorul Stelei, Gigi Becali, si presedintele clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, au declarat miercuri, cu ocazia dineului oficial care s-a tinut la palatul din Aleea Alexandru, ca isi doresc ca echipele lor sa se califice impreuna in optimile de finala ale Ligii Campionilor, relateaza NewsIn.

"Va urez bun venit in casa mea si in familia Stelei. Ma bucur ca avem ocazia sa primim in casa noastra reprezentantii celui mai mare club din Germania. Sper ca diseara la meci sa invinga cel mai bun, sau cine are mai mult noroc, si sa ne revedem cu prietenie si placere la Munchen. Sa dea Dumnezeu sa se califice ambele echipe, daca este posibil", a spus Gigi Becali.

De cealalta parte, Karl-Heinz Rummenigge a apreciat ospitalitatea romaneasca si a recunoscut ca Steaua este o echipa cu traditie in fotbalul european: "Va multumesc pentru ospitalitatea cu care m-ati primit in acest palat frumos. Este o casa frumoasa si nu pot decat sa va felicit. Pe vremea cand jucam eu, Steaua era o echipa foarte buna si mare. De cand domnul Becali a preluat clubul, echipa Stelei a crescut. Imi doresc ca in seara asta sa vedem un joc bun si impartasesc aceeasi dorinta ca si domnul Becali, aceea ca ambele echipe sa se califice mai departe".

Dupa momentul rostirii toastului, oficialul prezent din partea UEFA i-a inmanat lui Gigi Becali o placheta care marcheaza inceputul fiecarei editii a Ligii Campionilor. La dineul oficial de dinaintea meciului dintre Steaua si Bayern Munchen, au fost prezenti, printre altii, presedintele clubului Bayern Munchen, Karl Heinz Rummenigge, un reprezentant din partea UEFA, Gigi Becali, Giovani Becali, Viorel Paunescu, Teia Sponte si realizatorul TV Radu Moraru.

Steaua va debuta in Grupa F a Ligii Campionilor, miercuri, pe teren propriu, impotriva vicecampioanei Germaniei, Bayern Munchen, intr-un meci care va incepe de la ora 21:45.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.