Social 7 August 2008 18:16
Persoanele implicate in accidente si care au obtinut prelungirea dreptului de circulatie de la politisti, anterior publicarii deciziei CCR, au dreptul sa conduca autovehicule pana la expirarea dovezii inlocuitoare a permisului, precizeaza Politia Rutiera, care propune modificarea legii.

De asemenea, Directia Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane a precizat, pentru NewsIn, ca, in situatia in care judecatorul sau procurorul competent a dispus in mod expres prelungirea dreptului de circulatie, seful politiei rutiere va prelungi dreptul de circulatie.

In acelasi timp, in cazul in care se primeste o solicitare in sensul prelungirii dreptului de circulatie de la titularul permisului de conducere, seful politiei rutiere are posibilitatea, cu respectarea cadrului legal posibil si in raport de faza procesuala, sa indrume solicitantul catre procuror sau instanta de judecata ori sa inainteze cererea primita catre acestia, potrivit Politiei Rutiere.

Totodata, Directia Politiei Rutiere precizeaza ca nu a reusit, pana in prezent, o centralizare a numarului dosarelor penale aflate in curs de solutionare in care a fost retinut permisul de conducere.

Pozitia Directiei de Politie Rutiera vine ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, care a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Avocatul Poporului in legatura cu textul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Astfel, Directia Politiei Rutiere informeaza ca, in momentul de fata, a finalizat un proiect de Ordonanta de urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea dispozitiilor art.111 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste competenta procurorului, care efectueaza urmarirea penala sau care exercita supravegherea cercetarii penale ori a ordonantei instantei de judecata ce solutioneaza cauza penala, de a dispune asupra dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie, act normativ care urmeaza a fi adoptat, in regim de urgenta, de catre Guvernul Romaniei.

Competenta sefului Politiei Rutiere pe raza careia s-a comis un accident de a dispune cu privire la prelungirea dreptului de circulatie reprezinta o ingerinta a puterii executive in activitatea autoritatii judecatoresti, deoarece seful Politiei Rutiere decide cu privire la o propunere formulata de judecator sau de procuror, arata Curtea Constitutionala in motivarea deciziei prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Avocatul Poporului in legatura cu textul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.

“Procurorul sau, dupa caz, instanta de judecata au doar prerogativa de a propune luarea masurii de prelungire a dreptului de circulatie, decizia in acest sens fiind luata de seful politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta”, mai arata Curtea Constitutionala in motivarea deciziei din 24 iunie.

"Prelungirea dreptului de circulatie, atunci cand dovada inlocuitoare eliberata in conditiile alin.(4) prevede acest drept, se poate dispune, cu cate 30 de zile, de catre seful politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, la propunerea procurorului care efectueaza urmarirea penala sau care exercita supravegherea cercetarii penale ori la propunerea instantei de judecata care solutioneaza cauza penala ori plangerea introdusa impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale ori scoaterii de sub urmarire penala sau, dupa caz, pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti", se arata in textul criticat din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, privind circulatia pe drumurile publice. Ori, sustine Curtea Constitutionala, “aceasta procedura este intr-o totala contradictie cu statutul constitutional al acestora, precum si cu principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat”.

Decizia Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 29 iulie.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala in data de 12 martie, sustinand ca dispozitii din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice sunt neconstitutionale, din cauza ca seful politiei rutiere pe raza careia s-a comis un accident are competenta de a dispune cu privire la prelungirea dreptului de circulatie.

Avocatul Poporului a sustinut, in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, ca “atribuirea in competenta sefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta a dreptului de a dispune cu privire la prelungirea dreptului de circulatie, in cazul conducatorului de autovehicul sau tramvai implicat intr-un accident de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, lasand la indemana procurorului sau judecatorului numai atributul propunerii, este in contradictie flagranta cu principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat”.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.