Social 5 August 2008 11:05
Teledonul organizat de Realitatea TV si UNICEF, cu sprijinul Romtelecom si Romsilva, a strans, pana marti la pranz, pentru ajutorarea copiilor sinistratilor si al familiilor lor din Maramures si Moldova, 490.000 de euro si multe alte ajutoare materiale, in valoare de peste 56.000 de euro.

Postul Realitatea TV a inregistrat in medie, pe minut, in intervalul 20.00-24.00, pe targetul persoanelor de peste 18 ani, un rating de 2,1 si o cota de piata de 6,3%. Varful de audienta al teledonului a fost in minutul 21.55, cand 331.000 de telespectatori din acest target urmareau teledonul organizat pentru victimele inundatiilor (3,4 rating). De asemenea, pe targetul persoanelor de peste 25 de ani, Realitatea TV a inregistrat in timpul teledonului, in medie, un rating de 2,3 si o cota de piata de 6,6%.

Teledonul, organizat cu sprijinul Romtelecom si Romsilva, face parte din campania umanitara “Romania prinde radacini”, sub sloganul “Copiii sadesc viitorul”.

Romanii au aratat, luni seara, ca in momentele grele ale semenilor lor pot fi uniti si pot dona bani din putinul pe care il au. Cei mai sensibili nu au fost cei bogati, asa cum poate s-ar fi asteptat oricine, ci pensionarii, conform constatarilor celor care au participat la teledon.
Sume s-au strans, insa, si de la unii oameni de afaceri ai Romaniei, vedete, personalitati culturale, fotbalisti si politicieni, care au dovedit ca pot renunta chiar la salariul lor pe o luna sau la prime.

Nici legendara formatie britanica de heavy metal Iron Maiden nu s-a lasat mai prejos. Membrii trupei au donat, luni seara, in timpul concertului sustinut la Bucuresti, impreuna cu firma organizatoare a concertului, 5.000 de euro pentru campania umanitara “Romania prinde radacini”.

Teledonul a inceput la fix ora 20,00 si s-a terminat la miezul noptii, si a fost prezentat de realizatorul Realitatea TV, Mihai Tatulici – care a donat, la randul lui, 600 de lei pentru ca o fetita sinistrata sa poata merge intr-o tabara – si de Andreea Marin Banica, ambasadorul al Bunavointei pentru UNICEF.
Johnny Raducanu a fost primul care a sosit la teledon. Pe parcursul actiunii de strangere de fonduri, maestrul a fost surprins cu lacrimi in ochi. “M-au impresionat doi pensionari care au donat 2 euro ... 2 euro de la doi batrini ... imi vine sa plang”, a declarat Johnny Raducanu.

Dupa zece minute de la inceperea actiunii “Romania prinde radacini”, telespectatorii donasera 7.000 de euro, prin SMS sau sunand la numarul de telefonie fixa pus la dispozitie de Romtelecom.

In acelasi timp, Ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas F. Taubman, prezent, de asemenea, la teledon, a anuntat ca dintr-un fond de urgenta al Guvernului american, doneaza, in numele poporului lui, 50.000 de dolari, prin World Vision, un ONG cu reprezentanta si in Romania, bani din care sa se achizitioneze imediat alimente, paturi si alte lucruri “urgente”.

Si militarii romani aflati in misiune in Irak si Afganistan au reactionat la suferintele celor afectati de inundatii. Ministrul Apararii a declarat ca s-a inceput, in randul acestora, colectarea de bani pentru sinistrati, “desi s-a spus ca s-au dus acolo pentru diurna”, a tinut sa mentioneze Teodor Melescanu.
In jurul orei 20,30, a sosit si Stefan Banica Jr, caruia sotia sa, Andreea Marin Banica, a tinut sa-i explice, personal, care e mersul lucrurilor in privinta teledonului.

Tot in jurul orei 20,30, a sosit si presedintele Romaniei, Traian Basescu. Desi in aceeasi zi, de luni, a mustrat in public o batranica din satul Sancesti, judetul Bacau, pentru ca se plangea ca a ramas fara casa, iar presedintele ii promisese deja ca va avea in cel mai scurt timp o noua locuinta, la teledon, Basescu a declarat ca va cumpara din banii lui materialele necesare construirii casei acesteia. Astfel, presedintele Romaniei a renuntat la salariul de pe o luna, afirmand ca “a ramas, in acelasi timp, si cu un rest de 30.000 de lei de la referendum, declarati la Curtea de Conturi, bani pe care ii voi dona pentru sinistrati, pana la sfarsitul saptamanii”.

In momentul in care a facut schimb de locuri cu Cristian Topescu, pentru a prelua personal apelurile telespectatorilor, acesta i-a propus, in gluma, presedintelui Romaniei sa mearga el la Cotroceni, daca tot se face rocada de scaune.

Basescu a constatat, in final, ca pensionarii sunt cei mai sensibili romani, cerand tuturor oamenilor sa contribuie cu ce pot. “Nu e nevoie neaparat de foarte multi bani”, a specificat presedintele tarii.
O suma impresionanta a fost donata de Habitat for Humanity – 650.000 de euro – bani care vor fi “transformati in case”, dupa cum a anuntat Andreea Marin Banica.

Chiar daca nu a fost prezent la teledon, premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, plecat, luni, in concediu, a trimis un mesaj tuturor sinistratilor, mentionand ca va dona 30 de copaci si salariul lui pe o luna, pentru copiii aflati in suferinta.

Impresionat a fost si dialogul dintre reporterul Realitatea Tv, Mihai Ghita, si nea Titi, un batran de 85 de ani din Radauti-Prut, judetul Botosani, care a trecut “de trei ori prin inundatii, dar niciodata nu a fost atat de greu ca acum”. “Va rog, toti care ati promis, Basescu, ministrii, sa se tina de promisiune si sa ne ajute”, le-a cerut nea Titi politicienilor care au trecut, zilele acestea, prin satul sau natal.

Nea Titi a mai spus in direct ca, acum, “Sahara e mai frumoasa decat Radauti-Prut”, completand ca “am mancat cu Tariceanu si m-a rugat sa-i pun la prins niste lapte”. “Si”?, “L-ai pus?”, a intrebat reporterul Realitatea Tv. “Nu”, a raspuns batranul, “il pun cand mai vine, asa cum a promis”.

Reprezentantul Romsilva, prezent la teledon, a promis ca va asigura 2.000 de metri cubi de lemn pentru construirea caselor sinistratilor. Intrebat de Mihai Tatulici, “cati bani trebuie pentru plantarea unui milion de copaci”, seful Romsilva a declarat ca numai pentru un hectar de impadurire e nevoie de 150 milioane de lei vechi. La 600 de hectare, ar fi nevoie de peste 1 miliard de lei vechi”.

Conform Realitatea Tv, in ultimul secol, au fost taiate jumatate din padurile Romaniei, ceea ce a dus la calamitatile naturale din ultimii ani.

Ministrul Muncii, Paul Pacurar, a anuntat ca angajatii ministerului pe care il conduce isi vor dona o parte din prime, iar clubul Dinamo a donat 1 miliard de lei vechi.

Un alt moment impresionant a fost acela in care un baietel a venit la teledon personal, pentru a dona, “din banii mei”, 500 de lei, pentru a se cumpara jucarii copiilor sinistrati.

La ora 22.50, se stransesera de la telelspectatori, 300.000 de euro, au anuntat prezentatorii teledonului.
Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, a anuntat, la cateva minute dupa ora 23,00, ca spera ca de saptamana viitoare “sa livram materialele de constructii pentru sinistrati”, a spus Laszlo Borbely.

Totodata, si ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, a declarat ca, in urmatoarele zile, va sti exact ce suma s-a strans de la angajatii ministerului, el donand, de asemenea, 100 de milioane de lei vechi.

Fostul prefect Gabriel Oprea a donat, la randul lui, de lei, 200 milioane de lei vechi, “de la mine si de la prietenii mei”.

Si actorul american Ethan Hawke a anuntat, prin intermediul mamei sale, Leslie Hawke, reprezentant al ONG-ului “Ovidiu rom” din Romania, ca va dona 100.000 de euro, daca va exista inca o persoana care sa doneze, la randul ei, aceasta suma.

Directorul EON Romania a donat 40.000 de euro, iar Procter&Gamble, 36.000 de euro.
La teledon, au mai participat Tudor Chirila, solistul trupei Vama, Andra, Nicola, Margareta Paslaru, actrita Manuela Harabor, Corina Chiriac, Catalin Botezatu, precum si Cristian Boureanu si Valentina Pelinel, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, Elena Udrea, Andrei Chiliman, Ludovic Orban, Octavian Belu si Mariana Bitang, Ana si George Copos si multi, multi altii.

Campania “Romania prinde radacini” isi propune sa porneasca o actiune de impadurire pentru imbunatatirea conditiilor de trai ale victimelor inundatiilor din nordul Moldovei si Maramures.

Campania va continua, timp de o luna, perioada in care numerele de telefon si de SMS vor ramane la dispozitia telespectatorilor care doresc sa ajute cu donatii.

Contul este RO10BRDE450SV43465564500 deschis la BRD Societe Generale.

Cei care vor sa doneze bani pentru copiii afectati de inundatii, dar si pentru familiile acestora au deja la dispozitie mai multe numere de telefon, atat in retelele de telefonie mobila cat si in reteaua Romtelecom.

Cine suna in reteaua Romtelecom poate apela numarul 0.900.900.120 pentru a dona 10 euro si numarul 0.900.900.125 pentru a dona 5 euro. Tarifele contin TVA.

Pentru retelele mobile exista numarul de SMS 879 cu tarife diferentiate in functie de fiecare companie. Un mesaj trimis din reteaua Cosmote va insemna o donatie de 2 EURO la care abonatul va plati TVA. Pe acelasi numar - 879 - pot trimite mesaje si clientii Orange si Vodafone. Fiecare SMS trimis de acestia va insemna o donatie de 2 euro, cu TVA inclus.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.