Social 28 Iulie 2008 00:39
Noul val de bolnavi infectati cu HIV in Romania va fi cel al consumatorilor de droguri injectabile, iar asta din cauza ca numarul acestora a crescut exponential in ultimii ani, a precizat directorului Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals", prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

Medicii specialisti in boli infectioase avertizeaza, astfel, asupra pericolului raspandirii necontrolate a virusului HIV la dependentii de droguri injectabile, asa cum se intampla deja in Ucraina si Rusia.

"Consumatorii de droguri injectabile sunt mai greu de depistat decat un alt posibil infectat, pentru ca nu merg la medic si nu se adreseaza autoritatilor. Nici nu stim cati sunt exact. Pentru a putea ajunge la ei, trebuie sa colaboram cu ONG-uri specializate in lucrul cu consumatorii de droguri, care au asistenti sociali cu care consumatorii s-au obisnuit si pe care ii accepta. Cei mai multi consumatori folosesc numai seringile pe care le primesc prin programele derulate de aceste ONG-uri, insa nu stiu si nu vor sa stie despre pericolele infectarii", spune Streinu Cercel.

Potivit celor mai recente estimari, in Ucraina, peste un milion de bolnavi infectati cu HIV sunt consumatori de droguri injectabile, numarul lor fiind de trei ori mare decat in urma cu doi ani.

Virusul imunodeficientei (HIV) se transmite, cel mai frecvent, prin contact sexual neprotejat, de la mama la fat si prin ace contaminate. Medicii atrag atentia cu privire la raspandirea bolii si la persoanele care isi fac piercing-uri sau tatuaje in conditii nepotrivite si chiar asupra faptului ca, in cazul tatuajelor, nu este suficient sa fie schimbat acul aparatului utilizat.

In Romania, sunt cunoscute peste 15.000 de cazuri de infectari cu HIV/SIDA, insa, potrivit unor estimari, numarul acestora ar fi de doua ori mai mare. La sfarsitul anului trecut, in evidenta Ministerului Sanatatii erau peste 7.500 de cazuri de pacienti infectati.

Potrivit raportului pe 2007 al Centrului de Monitorizare European pentru droguri si toxicomanie, in tara noastra erau, anul trecut, aproximativ 28.000 de consumatori de droguri, marea lor majoritate din Bucuresti.

Drogul principal utilizat de acestia este heroina, care se administreaza pe cale injectabila.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.