Social 22 Iulie 2008 15:48
Un cetatean moldovean a fost retinut, duminica noaptea, de politistii buzoieni, dupa ce a tras doua focuri de arma in autocarul cu care se deplasa catre Chisinau, relateaza NewsIn

In noaptea de 20 spre 21 iulie, un cetatean a sunat la serviciul 112 si a anuntat dispeceratul politiei judetene Ialomita, cu privire la faptul ca se afla intr-un autocar ce se deplaseaza pe DN 2 E 85, ruta Bucuresti –Chisinau, si ca, dupa ce a trecut de localitatea Urziceni, o persoana din autocar a tras doua focuri de arma. Politistii ialomiteni au transmis sesizarea catre dispeceratul Buzau, politistii de aici organizand imediat filtre in vederea depistarii autovehiculului respectiv, relateaza NewsIn.

La intrarea in municipiul Buzau, autocarul a fost oprit si condus la sediul politiei, pentru efectuarea de cercetari si audierea tuturor persoanelor care puteau da relatii despre ce s-a intamplat.

Asupra unuia dintre pasageri, un cetatean din Republica Moldova, in varsta de 37 de ani, rezident in Bucuresti, au fost gasite un pistol cu gaze, calibru 9 mm si 9 cartuse, pe care le detinea legal, conform certificatului de detinator eliberat la data de 28 februarie 2008.

Din primele verificari a rezultat ca, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, basarabeanul a manevrat pistolul si a actionat accidental tragaciul, fiind trase doua cartuse, fara a fi pusa in pericol viata sau integritatea corporala a pasagerilor.

Politistii au luat masura sanctionarii contraventionale a cetateanului din Republica Moldova cu suma de 5.000 lei si au dispus confiscarea armei si munitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.